N-o să-mi scoată nimeni vreodată din cap convingerea fermă că profesie liberală înseamnă că acel ce are o diplomă într-un domeniu, în cazul nostru dreptul, are voie să o pună pe perete și să scrie pe ea AVOCAT. Cu singura condiție de a-și plăti dările la stat, pentru că statul trăiește din contribuția noastră, a tuturor.
La noi, ce se întâmplă? Profesia de avocat a fost acaparată de o castă închisă. Accesul este restrictiv și scump. Cei intrați sunt spoliați prin tot felul de dări, unele de-a dreptul ciudate.
Tentativa unor juriști de a activa ca avocați în alt cadru, chiar consfințit ca fiind legal printr-o hotărâre judecătorească, s-a lăsat cu un adevărat „război civil“: sute și mii de „paraleli“ reclamați, fugăriți, cercetați penal, judecați, condamnați sau nu – nici nu mai contează.
Contează că unii se consideră mai juriști ca alții, de parcă ar avea sânge albastru confirmat de un laborator. Că liberalismul, dreptul la muncă, dreptul la liberă asociere sunt concepte străine multor români, dar și sistemului statal, administrativ și legislativ în întregul său.
Nedumerirea mea este ce treabă au judecătorii de scaun cu chestia asta? Cine i-a abilitat pe ei să-i primească sau nu pe acei „paraleli“ în procese? Eu, ca judecător în sală, când mi se prezenta o delegație cu ștampilă de avocat, nici nu mă gândeam să verific din ce structură face parte respectivul titular. Cine ține musai să-l conteste pe respectivul, n-are decât să-l reclame până când un organ abilitat îi va fi ridicat acea ștampilă, sau chiar pe el în persoană. Cât timp omul este liber, are robă și ștampilă, nu e treaba mea să-l cenzurez.
Desigur, se poate discuta calitatea pregătirii profesionale și a prestației respectivilor. Răspunsul este simplu: piața reglează problema, asta e de esența profesiilor liberale. Cât privește chestiunile de etică, moralitate, deontologie în rândul celor ce se consideră senatorii de drept ai acestei nobile profesii… Nu am teribil de multe exemple negative, dar în 32 de ani de săli de judecată, și în bancă, și „în bănci“, tot s-au adunat câteva. Nu mă provocați, nu-mi face nici o plăcere să le evoc.
Jud. Gh. MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com