*Ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi descărcări electrice
*După puhoaie şi gheaţă, de vineri, în Neamţ vine canicula
Revin furtunile. Până în această noapte, la ora 22, în Neamţ sunt aşteptate ploi torenţiale, intensificări ale vântului (cu aspect de vijelie) şi descărcări electrice. Izolat va cădea şi grindină. Conform informării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aversele vor avea caracter torenţial. În unele zone, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 de l/mp, iar izolat, chiar şi 40 de l/mp. Din acest motiv, în zonele de deal şi de munte, din cauza puhoaielor formate de pe versanţi există riscul producerii de inundaţii.
Pe lângă ploile insistente, în această perioadă şi temperaturile aerului vor fi mai scăzute, maxima din termometre nu va trece de 25 de grade Celsius. Astăzi, nemţenii vor avea nevoie de haine pentru ploaie, precum şi de indispensabilele umbrele. Ploile vor fi însoţite de scurte intensificări ale vântului, tunete şi fulgere. A doua zi, aspectul timpului se va modifica un pic. Cerul va fi variabil, dar spre seară pot apărea din nou descărcări electrice şi intensificări ale vântului. De vineri, 25 iulie temperaturile aerului vor creşte treptat. În această zi, la orele amiezei, mercurul din termometre va indica 29 de grade Celsius. Cerul va fi parţial însorit. Noaptea, mercurul din termometre va indica 16 grade Celsius. Pentru sâmbătă, meteorologii estimează o vreme caldă şi însorită. La amiază, temperatura aerului va urca până la 30 de grade Celsius. Şi duminică, cerul va fi curat şi va fi zăpuşeală. Soarele va străluci cu putere, ridicând mercurul din termometre până la 32 de grade Celsius. De aceeşi vreme ne vom întâlni şi în prima zi a săptămânii viitoare, când la orele amiezei aerul va deveni greu de respirat, iar indicele temperatură-umezeală poate atinge pragul critic de 80. La prânz, temperatura maximă va trece de 32 de grade Celsius. Marţi, se vor strânge iar nori de ploaie.
V. ANDRIEŞ