Parchetul Neamţ a finalizat ancheta şi a dispus trimiterea în judecată a lui Costică Sandu (33 de ani), din Bahna, sub acuzaţia de tentativă de omor. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Neamţ şi va intra în camera preliminară, mai întâi.
Bărbatul este acuzat că l-a înjunghiat pe Drăgan S. (52 de ani), din aceeaşi localitate. Fapta a avut loc în noaptea de 20 spre 21 iunie anul trecut, când Costică Sandu a vrut să-şi facă dreptate singur şi a mers acasă la prietenul lui, Octavian S., fiul victimei. Tinerii fuseseră împreună să câştige bani în Franţa şi s-au înţeles ca suma strânsă ca trubaduri pe străzile pariziene s-o împartă frăţeşte. Aşa au făcut, numai că lui Costică Sandu i s-a părut că a cam fost tras pe sfoară şi a decis ca într-un final să tranşeze lucrurile. Aşa că s-a înarmat cu două cuţite şi s-a dus la amicul lui, numai că a dat peste tatăl acestuia, care l-a văzut furios şi a încercat să-l calmeze. Tânărul era, însă, de neoprit, astfel că cel care a încasat loviturile a fost Drăgan S. Cu greu a reuşit soţia acestuia să-l scoată afară din casă pe agresor şi să cheme poliţia şi salvarea. Rănitul, înjunghiat în torace şi în picior, a fost transportat cu ambulanţa la spital. A doua zi, tânărul a fost adus la instanţă cu propunere de arestare preventivă, dar judecătorii i-au aplicat interdicţia de a nu părăsi ţara. Ancheta s-a derulat cu suspectul în stare de libertate, iar acum a fost trimis în judecată.
Cristina IORDACHE