Un incendiu a izbucnit la locuinţa Dorinei H., din Piatra Neamţ, marţi după-amiază. Femeia a vrut să pună un lemn pe foc şi când a deschis portiţa, a căzut jarul din sobă taman pe covor. Femeia a încercat să-l stingă singură şi când a văzut că flăcările se întind şi la pat, s-a speriat şi atunci a decis să sune la 112. În scurt timp au ajuns şi pompierii la faţa locului şi au stins incendiul în care au ars covorul, pătura de pe pat şi alte câteva bunuri, precum şi tavanul pe o suprafaţă de 8 metri pătraţi. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă în faţa sobei ar fi fost aşezată o bucată de tablă, în loc de covoraş.