Cel mai calificat inventator de forme fără fond din toată administrația statului român, Ministerul Educației, a născocit de curând un nou joc inutil, plin de ipocrizie, dacă nu și de cinism politic. Jocul se numește „Concurs pentru postul de director în învățământul preuniversitar“și se înscrie în gogonata minciună a depolitizării școlii naționale.
Pe vremea când nu se născuseră mințile iscusite ale inventatorilor actuali de concursuri fără rost, la școala cu mai multe posturi din comuna Dobreni, județul Neamț, institutorul Gheorghe P. Cojocaru a fost director din anul 1900 până în 1930, urmat de Neculai V. Mancaș, din 1930 până ce partidul comunist a introdus și la noi sistemul sovietic, adică până în anul 1848.
Cădeau guvernele, porneau și se stingeau războaie balcanice sau mondiale, veneau la putere ba un partid, ba altul, se schimbau miniștrii… dar pe directorul destoinic nu-l clintea nimeni din loc.
Vai! Marelui Spiru Haret, întemeietorul școlii moderne preuniversitare, nu i-a venit ideea genială a unui concurs… bietul de el! Și uite ce lacună catastrofală, oameni buni! Nu se organizau concursuri pentru ocuparea pe timp strict limitat a postului de director de școală. Bietul Haret… O fi avut el trei doctorate, toate la Sorbona, dar lipsa asta îl descalifică total.
În vremea aceea, când se făurea România Mare, conducătorii școlii românești aveau treburi ușoare și neserioase de rezolvat. Construiau școli, nu lăsau în paragină localuri gata construite; școleau tineri învățători devotați meseriei lor, competenți, în stare să ridice, mai ales din sate, o nouă și valoroasă intelectualitate, cea care a dat României atâtea nume de mare prestigiu.
Depolitizare? Nu. Aveau și ei o politică foarte importantă: politica școlii naționale. Punct.
Acum, când, între altele, în România se dărâmă în condiții excelente peste trei mii de localuri de școală, în sfârșit am găsit cuadratura cercului: un concurs. Nemaipomenit!
Luminați diriguitori ai învățământului românesc, să vedeți cum saltă, din cărămizile rânjite în ploaie, ruinele fericite din satele rămase fără școală.
Mihai Emilian MANCAȘ