INVESTIŢII URIAŞE ÎN NEAMŢ

10/11/2017

S-au finanţat drumuri strategice: variantă pentru Piatra Neamţ-Bacău Turism: Axialul Izvorul Muntelui va fi, în sfârşit, modernizat Istorie: drumul Talienilor intră în reabilitare şi pe partea Neamţului Proiect: 70 de km de drum şi 8 poduri, în execuţie de anul viitor Anul 2017 au fost atrase cele mai mari investiții în infrastructura rutieră din istoria Consiliului Județean Neamț, respectiv de la înființarea acestei instituții, în valoare totală de 380.298.327 lei, circa aproape 3.802 miliarde lei vechi (83.194.420 euro).
Proiecte rămase peste un sfert de secol în stadiu de promisiuni sau nici măcar atât, au primit acum finanţare. Vorbima precizat, ieri, la Piatra Neamţ, vicepremirul Paul Stănescu, de investiţii care sunt deja finanţate şi pentru care autorităţile vor achita facturile pentru prestări în două săptămâni. Neamul este în Top 3 al judeţelor din România care au obţinut cele mai multe fonduri de la Guvernul României. Premieră pentru un judeţ din Regiunea N-E, ştiut fiind că judeţele Moldovei au fost lăsate mereu la coadă, premieră şi pentru Neamţ. „Determinarea” a fost factorul cheie care a deschis drumul banilor către Neamţ, a spus preşedintele CJ, Ionel Arsene, care a preferat să nu-şi asume meritul acestor investiţii uriaşe: „Vreau ca la finalul celor 4 ani de mandat să se poată spune că am lăsat ceva în judeţul acesta. Vorbim de infrastructură. Neamţul este un judeţ turisitic, iar fără infrastructură nu se poate face turism”, a spus preşedintele Ionel Arsene. Ieri, în prezenţa ministrului Paul STĂNESCU, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, şi a ministrului delegat Marius NICA, de la Ministerul pentru Fonduri Europene, directorului general al ADR Nord Est România, Vasile ASANDEI, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel ARSENE, s-au semnat 19 contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)- în valoare de 196.820.981 lei, adică peste 1.968 miliarde lei vechi (43.056.742 euro), şi un contract din fonduri europene, pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii din judeţul Neamţ. Alte 10 proiecte obținute tot prin PNDL 2, au o valoare totală de 38.705.159 lei, adică 387 miliarde lei vechi (8.467.177 euro) şi se află în diferite stadii de execuție. Proiectul finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 are ca scop reabilitarea și modernizarea Axei rutiere strategice 3 între Piatra Neamț și limita județului Bacău. Beneficiarul proiectului este parteneriatul dintre Judetul Neamț, Municipiul Piatra Neamț și comunele Dumbrava Roșie, Făurei, Horia, Trifești, Săvinești, Icusești, Dochia, Secuieni, Ion Creangă și Mărgineni. Primul proiect semnat – „Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 3: Neamț-Bacău – Reabilitarea și modernizarea axei de transport Piatra Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“ este în valoare de 144.772.187 lei, (32.000.000 euro) și vizează conectarea la reţeaua TEN-T. Acest drum are o lungime de 70,6 km, din care sunt propuși spre realizare, prin prezentul proiect 60,4 km. El va da o nouă șansă de dezvoltare celei mai sărace zone a județului, dar se va realiza și o eliberare a drumurilor existente, care vor fi degrevate de traficul greu. Proiectul regiunea NE axa rutieră strategică 3 este un proiect pe fonduri europene între Piatra Neamț și limita județului Bacău cu o valoare de 144.772.187 lei – 32 milioane euro. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea structurii rutiere din spațiul rural, a siguranței traficului existent. Zona de investiții acoperă zona de sud-est a județului și are o lungime de 70.6 km. Prin POR vor fi reabilitați 60.4 km după cum urmează: –Drumul judeţean DJ 157 Horia – Piatra Neamţ, cu o lungime totală de 47,7 km, asigurând legătura între localităţile Horia – Trifeşti – Giuleşti – Climeşti – Făurei – Mărgineni – Dochia – Izvoare – Piatra Neamț (drumul judeţean pe tronsonul cuprins între km. 17+300 – 25+000 nu face obiectul prezentei cereri, deoarece pe acest tronson Consiliul Judeţean Neamţ are un contract în derulare) –Drumul judeţean DJ 207 C Horia – Ion Creangă, cu o lungime totală de 7,1 km, asigurând legătura între localităţile Horia, Cotu Vameş şi Ion Creangă; –Drumul judeţean DJ 207 D, cu o lungime totală de 28 km, din localitatea Sagna, până în localitatea Bătrâneşti, limită cu judeţul Bacău (drumul judeţean pe tronsonul cuprins între km. 21+430 – 24+000 nu face obiectul prezentei documentaţii, deoarece pe acest tronson Consiliul Judeţean Neamţ are un contract în derulare). „Acest drum de o importanță majoră din punct de vedere economic, readuce în actualitate un drum istoric ce lega județele Brăila, Galați, Vaslui, Neamț și, mai departe, Valea Muntelui. Fiind un drum gândit pentru eficientizarea transportului în zona noastră, se va da o nouă șansă de dezvoltare celei mai sărace zone a județului, dar se va realiza și o eliberare a drumurilor existente, care vor fi degrevate de traficul greu, facilitând astfel deplasarea cât mai confortabilă a celor ce doresc să se bucure de frumusețea ținutului nostru.”, a precizat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene. „Proiectul semnat astăzi va îmbunătăți viața a peste 165 de mii de oameni, care vor avea acces la drumuri moderne și sigure. În partea de nord-est a țării sunt mai multe proiecte de reabilitare rutieră care au primit finanțare şi ne concentrăm pe refacerea sau construirea infrastructurii, pentru a ajuta zona Moldovei să crească economic, prin dezvoltarea turismului și afacerilor, care au nevoie de această infrastructură. Multumesc autorităților locale pentru implicare și promitem că le vom fi alături în continuare”, a afirmat ministrul Marius Nica.

Lasa un comentariu