Înscrieri pentru viitorii ofiţeri SRI

08/01/2013

Până pe 15 februarie, tinerii care au absolvit liceul şi sunt interesaţi să se specializeze ca ofiţeri operativi de informaţii se pot înscrie pentru admiterea la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Pentru anul acesta, instituţia socate la concurs 20 de locuri, dintre care 8 pentru fete, în specializarea psihologie – informaţii şi alte 10 locuri, din care 4 pentru fete în specializarea studii de securitate şi informaţii. Durata cursurilor de la Facultatea de Informaţii este de 3 ani, învăţământ de zi şi examenul va avea loc în perioada 22 – 26 iulie, candidaţii trebuind să treacă printr-un examen medical care să ateste dacă sunt  apţi fizic şi psihologic şi dacă acceptă să lucreze după încheierea studiilor în unităţile unde vor fi repartizaţi, după nevoile instituţiei. Vârsta maximă a unui candidat este de 23 de ani împliniţi anul acesta. După finalizarea studiilor, absolvenţii trebuie să continue pregătirea universitară pentru master profesional dedicat, organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, abia atunci putând dobândi calitatea de ofiţer de informaţii şi competenţele necesare exercitării atribuţiilor profesionale.

Cei care în vară vor deveni licenţiaţi se pot înscrie deja pentru studii universitare de masterat, în specializările Intelligence şi securitate naţională şi Analiză de Intelligence. Examenul este programat în perioada 7 – 8 septembrie, iar înscrierile au început de ieri şi se încheie pe 15 februarie. Pentru anul acesta de pregătire sunt scoase la concurs 20 de locuri, din care 8 pentru femei, la prima specializare şi respectiv 10 locuri, din care 5 pentru femei, la cea de-a doua specializare. Candidaţii trebuie să aibă maxim 32 de ani împliniţi anul acesta, să îndeplinească toate condiţiile de încadrare în Serviciul Român de Informaţii în calitate de ofiţeri de informaţii, să fie apţi medical şi psihologic, buni cunoscători ai unei limbi străine, dispuşi să desfăşoare activităţi în orice zonă a teritoriului naţional, potrivit cu interesele şi nevoile instituţiei.

Înscrierile se fac la sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii Neamţ, care are sediul în Piatra Neamţ, strada Eroilor, nr. 16, alte detalii putând fi obţinute la numărul de telefon 0233.202.920.