Înjunghiat în postul Paștelui, la Humulești

31/03/2017

Doi vecini s-au cinstit, miercuri seara, acasă la unul dintre ei, în locuința din Humulești, orașul Târgu Neamț.

La un moment dat, cum se întâmplă în astfel de situații, cei doi amici de pahar s-au luat la ceartă și apoi la bătaie. Oaspetele, mai iute la mânie, a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt de mai multe ori, lăsându-l plin de sânge și părăsind curtea vecinului.

A fost chemată ambulanța, care a preluat rănitul, P.A., de 45 de ani, și l-a transportat la Spitalul de Urgență Piatra Neamț. Medicii din Unitatea de Primire a Urgențelor au stabilit că bărbatul a suferit mai multe plăgi înjunghiate în abdomen stânga, toracic drept și renal. Deși pacientul a fost stabilizat, din cauza stării grave în care se afla medicii au decis transferul lui la Spitalul „C.I. Parhon“ din Iași.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal prin care agresorul, în vârstă de 42 de ani, este cercetat pentru loviri sau alte violențe, urmând ca pe baza constatării medicilor legiști privind gravitatea leziunilor suferite de victimă să se clarifice încadrarea juridică a faptei. (C.I.)