Până mâine noapte, la ora 23, în Neamț, vor cădea importante cantități de precipitații, care vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului, descărcări electrice și grindină.
Conform informării Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și izolat 35…45 l/mp. Astfel de manifestări se vor semnala miercuri, 12 iulie, îndeosebi în nordul, estul și centrul țării, precum și în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi (12/13 iulie), mai ales în regiunile vestice.Pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul și estul teritoriului. În după-amiaza zilei de miercuri, 12 iulie, local în Muntenia, Oltenia și Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării.
Ieri după-amiază, la ora 14, în partea de vest a județului se adunau nori de ploaie și tuna. La Roman și Târgu Neamț erau câte 30 de grade Celsius, și cu un grad mai puțin la Piatra Neamț. Și pe masivul Ceahlău se înregistrau valori ridicate, respectiv 20 de grade Celsius. La aceeași oră, în țară, cele mai mari temperaturi erau la Moldova Veche, unde valoarea aerului indica 37 de grade Celsius.
În Moldova, conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în intervalul 10-23 iulie, vremea călduroasă va persista în primele zile, mai ales în sudul regiunii, unde media temperaturilor maxime va fi de 31…34 de grade Celsius, iar a celor minime de 16…19 grade Celsius. Apoi, după data de 13 iulie, vremea se va răcori, astfel că la mijlocul lunii iulie vor fi valori diurne de 22…25 de grade Celsius și nocturne de 12…14 grade Celsius, mediat pe regiune. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind local călduroasă. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioadele 12-13 și 16-18 iulie, când pe arii restrânse vor și cantități de apă mai însemnate.
V. ANDRIEȘ