Incendiu la o locuință particulară în localitatea Zănești

09/05/2018

Miercuri, 9 mai, în jurul orei 14:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în localitatea Zănești.
La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, un autocamion de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț.
„Incendiul se manifestă în interiorul locuinței și la acoperiș. Forțele lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din informațiile primite se la colegii mei până acum nu sunt victim,” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,foc deschis în spaţii închise (candelă)”.

Lasa un comentariu