Încă un bebeluş mort de rujeolă, în Neamţ

03/01/2018

Un sugar în vârstă de 6 luni, din Văleni-Roman, a murit din cauza unei forme grave de rujeolă, manifestate pe fondul unei bronhopneumonii cu insuficienţă respiratorie şi anemie. Cazul a fost confirmat prin izolarea virusului. Astfel, la început de an, judeţul Neamţ înregistrează două decese din cauza rujeolei, primul dintre acestea fiind raportat în toamna anului 2017.
Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 29.12.2017 este 10.279, din care 37 de decese. În săptămâna 25 -29.12.2017 au fost raportate încă 11 cazuri nou confirmate în 4 judeţe şi în municipiul Bucureşti. În cadrul actualei epidemii de rujeolă din România au fost raportate 37 de decese datorate rujeolei, astfel: 9 în jud. Timiș, 6 în jud. Arad, 7 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraș Severin, 1 în jud. Bihor, 1 în jud. Brașov, 1 în jud. Calarași,1 în jud. Cluj, 1 în jud. Ialomița, 2 în jud. Neamț, 1 în jud. Satu Mare, 1 în jud. Vaslui, 1 în jud. Galati, 1 în jud. Mureş și 1 în București.
Din declaraţia doctoriţei Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, reiese că ultimul deces înregistrat în judeţul nostru, datorat rujeolei, a survenit într-un spital din Iaşi. Internarea a fost făcută pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie care a consultat copilul.
Sugarul a fost spitalizat de două ori în decembrie 2017, prima dată la începutul lunii, apoi pe 18 decembrie, când după câteva zile a şi fost transferat de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman la Iaşi, cu stare generală proastă, anemie, bronhopneumonie acută, insuficienţă respiratorie acută şi rujeolă, erupţiile specifice rujeolei manifestându-se în timpul spitalizării la Roman. La câteva ore de la transfer, copilul a decedat. S-a întâmplat în data de 24 decembrie 2017.

Geanina NICORESCU

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Damian 05/01/2018 la 8:53 -

    Cu toata drama care se petrece,sa lasam selectia naturala sa isi faca treaba,asa cum au lasat si politicienii Institutul Cantacuzino sa moara pe picioare,ca daca erau pe piata vaccinuri produse de acel institut al nostru,nu mai era atata tam-tam si atatia morti….E o problema sensibila,e un razboila care trebuie sa facem fata…