Luni, 19 martie 2018, s-au împlinit 106 ani de la promulgarea primei legi moderne a pașapoartelor din România
În prima zi din această săptămână, de ziua lor, polițiștii de la Pașapoarte Neamț și-au desfășurat activitatea ca într-o zi normală, adică prin muncă, la ghișeele instituției fiind destui doritori de documente de călătorie, care au primit atenția cuvenită. În afară de acest aspect, niciun lucrător din instituție n-a fost promovat în grad. Rămâne de văzut dacă de Ziua Poliției Române, respectiv 25 martie, vor fi schimbări la epoleți, că la salarii… puține șanse. “În fiecare an, în data de 19 martie, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț, alături de întreg sistemul de pașapoarte din țară sărbătorim Ziua Pașaportului Românesc. În acest an s-au împlinit 106 ani, de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758/19.03.1912 a fost promulgată „Lege asupra pașapoartelor“, respectiv prima lege modernă în domeniu. Pașaportul, document general de călătorie, este menționat întâia oară în anul 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când sa recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. De-a lungul timpului au fost introduse, pașapoartele diplomatice, respectiv 1920, iar în anul 1941 – pașapoartele colective și cele de serviciu”, ne-a declarat comisarul șef de poliție Constantin Roman, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț. În anul 1948, activitatea de eliberare a pașapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menținut până în decembrie 1989. Prin Decretul-Lege nr. 10/ ianuarie 1990 s-au liberalizat călătoriile cetățenilor români în străinătate și s-au desființat vizele. „Începând cu 1 ianuarie 2005, activitatea de eliberare a pașapoartelor la nivel de județ a trecut în subordinea instituției prefectului. Prevenirea falsificării pașapoartelor a determinat sporirea eforturilor comune fiind astfel adoptate măsuri la nivel european pentru creșterea gradului de siguranță al documentului de călătorie. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, România, ca stat membru, a introdus pașapoartele electronice. Apoi, începând cu luna noiembrie 2009, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, a intrat pe procedura emiterii pașapoartelor simple electronice și pașapoarte simple temporare“, a mai precizat comisarul de poliție Constantin Roman, șeful de la Pașapoarte Neamț.
V. ANDRIEȘ