Idei de afaceri: plantația de lonicera

07/02/2018

Lonicera sau afinul siberian, denumit şi boabe de miere siberiană, este un arbust tot mai răspândit în cultură datorită fructelor sale foarte bogate în vitamine şi antioxidanţi. Lonicera este numit și afin siberian datorită marii asemănări cu fructele afinului din pădurile noastre. Lonicera este originar din Siberia unde crește spontan. Lonicera este o alternativă pentru afinul obișnuit, întrucât se adaptează la majoritatea solurilor fiind mult mai rustic şi mai rezistent decât acesta. Rodirea începe timpuriu, din al doilea an de la plantare. Fructele se formează imediat după căderea florilor și încep să se coacă de la mijlocul lunii iunie sau începutul lunii iulie. Marea plasticitate ecologică pe care lonicera o are față de condițiile de mediu și ușurința cu care poate fi cultivat, sunt argumentele care încurajează fermierii să înființeze plantații profitabile de afin siberian. Fructe bogate în vitamine și minerale Fructele afinului siberian sunt ovoide, bombate la mijloc, de culoare albastruînchis acoperite de pruină. Fructele se recoltează manual, în mod eşalonat pe măsură ce se coc, dar se pot recolta şi mecanizat prin scuturare pe prelate. Fructele de lonicera sunt apreciate pentru calitățile nutritive şi terapeutice, rezultate prin conţinutul ridicat în compuşi cu rol antioxidant. Fructele se prelucrează sub formă de gem, suc, mixturi, băuturi răcoritoare, se pot folosi ca şi colorant în industria alimentară. Lonicera are fructe cu gust plăcut, proaspăt, dulce-acid. Sunt foarte bogate in vitaminele B și C, fier, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu şi antioxidanţi. Un interes fitofarmaceutic deosebit este dat de conținutul de seleniu al afinelor siberiene, element cunoscut ca un important remediu împotriva îmbătrânirii. În medicina naturistă, fructele sunt folosite în bolile cardiovasculare, ateroscleroza, hipertensiune, gastrită, tulburări ale tractului gastro-intestinal. Sunt foarte valoroase în boli ale ficatului şi vezicii biliare, ca un antipiretic şi un diaforetic pentru răceli, fiind folosite și pentru sângerari nazale frecvente. Amestecul de flori şi frunze este folosit în tratarea bolilor gurii şi gâtului, vindecă boli ale pielii şi arsuri. Plantația de lonicera Este recomandat ca plantarea să fie făcută în perioada de repaus vegetativ al arbustului, adică toamna-primăvara dacă solul nu este înghețat și în aer avem temperaturi peste 5°C. La plantare se vor utiliza plante cu pământ pe radacini, cele cultivate la ghiveci. Se adaptează bine pe diferite tipuri de sol, dar preferă solurile uşoare, fertile cu mult humus. În țară avem omologate 3 soiuri extratimpurii, cu tufe de vigoare mijlocie și mare. Vegetează bine în condiţii de lumină şi semiumbră, dar creșterea este mai lentă în primii ani de la plantare. Tăierile la lonicera se fac dupa 3-5 ani de la plantare, în primii ani se face doar înlăturarea lăstarilor uscați. Lonicera nu suferă de boli și nu este atacată de insecte dăunătoare, așa că nu are nevoie de tratamente deosebite. Are marele avantaj că implică și costuri de întreținere mai reduse în comparație cu alte plantații pomicole, dar și o chimizare nesemnificativă, fapt ce poate garanta obținerea unor recolte bio. Acum, plantațiile de lonicera se pot realiza și pe bani europeni, arbustul fiind inclus pe lista speciilor pomicole pentru care se pot accesa fonduri europene nerambursabile.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU

Lasa un comentariu