*Fonduri europene în sumă de 15.000 euro *Proiectele se depun până pe 31 iulie *La Pipirig sunt cele mai multe dosare în lucru
Agricultorii nemțeni pot depune proiecte pentru accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării fermelor mici. Proiectele se depun la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț, până pe 31 iulie. Sprijinul financiar nerambursabil este de 15.000 euro.
Pentru a avea cele mai mari șanse de reușită, solicitantul trebuie să cunoască modul în care se depun, apoi se vor evalua proiectele. „Deocamdată, vin mai puțini fermieri pentru că această perioadă de depunere a proiectelor nu îi avantajează. Mă refer la punctajul minim pe care trebuie să îl aibă proiectul pentru a intra la finanțarea europeană. În această lună intră proiecte cu 55 de puncte, în iunie cele cu 35 de puncte, iar în iulie – cu 15 puncte, fiind și ultima lună în care se mai pot depune proiecte. Este de așteptat că în iunie și mai ales iulie să se vină fermierii cu proiecte. Acum, proiectele sunt în lucru, cele mai multe sunt în comuna Pipirig, vreo 50 de dosare.
Este important ca înainte de depunerea proiectului, solicitantul să identifice, obiectiv, punctajul estimat pe care îl întrunește proiectul său. Proiectele al căror punctaj va scădea în urma evaluării AFIR sub pragul de calitate corespunzător lunii respective, vor fi declarate neconforme și nu vor mai intra în procesul de selecție. Solicitanții vor putea depune proiectele încă o singură dată în cadrul sesiunii continue de depunere. Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele care au un punctaj estimat mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul de lansare a sesiunii de proiecte“, a precizat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț.
*Banii se dau în două tranșe
Sprijinul destinat fermelor mici este continuarea unei finanțări din programul anterior, destinată fermelor de semi-subzistență, prin care erau acordați 1.500 de euro pe an, timp de 5 ani. În trecuta alocare, la finanțare au intrat 732 cereri nemțene, în valoarea totală de 5,49 milioane euro. Detașat și atunci conduceau micii fermieri din Pipirig, care au depus cele mai multe dosare de finanțare. În sesiunea de acum este vorba de proiecte și nu de simple cereri de finanțare.
Sprijinul financiar nerambursabil în sumă de 15.000 euro se acordă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare, iar diferența se dă în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanțare. În 5 ani în cazul fermelor pomicole. Înaintea solicitării celei de-a doua tranșe de sprijin, beneficiarul face dovada creșterii performanțelor economice ale exploatației, prin comercializarea producției proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranșe de sprijin.
Solicitantul trebuie să prezinte un plan de afaceri, care trebuie pus în aplicare în termen de 9 luni de la data semnării deciziei de acordare a banilor.
În cazul fermelor de animale, planul de afaceri va prevede obligatoriu platforme de gestionare a gunoiului de grajd, dacă exploatația agricolă are deja o platformă de gestionare a gunoiului de grajd care respectă normele de mediu, se va detalia acest aspect în planul de afaceri. Prioritare pentru finanțarea europeană sunt: sectorul zootehnic pentru bovine, apicultură, ovine, caprine și sectorul vegetal pentru legumicultură, inclusiv producția de material săditor, pomicultură și producția de semințe.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU