*Recomandat în tratarea bolilor de ficat și vezică biliară
*Tehnologie de cultură marca „SCDA Secuieni”
Armurariul este o plantă medicinală care se cultivă pentru fructele sale extrem de valoroase din punct de vedere terapeutic, fiind recomandate pentru tratarea bolilor de ficat și vezică biliară. Principiile active din armurariu formează un complex denumit silimarină, cu acțiune antihepatotoxică protectoare și curativă.
Seminţele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos şi al varicelor, stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului, stimulează lactaţia, scade nivelul colesterolului sanguin, scade rezistenţa la insulină fiind eficientă în diabetul zaharat de tip II.
Armurariul are puternice calități antitoxice, sporind capacitatea organismului de a opune rezistență otravurilor sau substantelor toxice provenite din ciuperci toxice, gaze industriale sau metale grele. Principiile active se deteriorează rapid, în scurt timp, mai ales dacă sunt păstrate în condiții precare.
*Cerințe în cultura armurariului
Tehnologia de cultivare a amurariului a fost pusă la punct de specialiștii Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni. Planta este pretențioasă față de temperatură de-a lungul întregii perioade de vegetație. Armurariul are cerintțe moderate față de umiditate, iar seceta prelungită din vară influențează negativ productia de fructe. Solurile cele mai indicate pentru aceasta cultură sunt cele cu textura mijlocie, profunde și permiabile.
Armurariul poate fi inclus în asolamentul de câmp format din plante medicinale sau într-un asolament mixt. Este o plantă puțin pretențioasă față de planta premergătoare. Se poate cultiva după cereale, prășitoare, porumb siloz sau plante furajere. Va reveni pe acelasi loc după 3-4 ani.
*Fertilizare și lucrări de întreținere
Armurariul răspunde bine la fertilizare. Stabilirea necesarului de îngrășăminte se face în funcție de fertilitatea naturală a solului, planta premergătoare și zona de cultură. Fosforul influențează favorabil acumularea de principii active. Dozele de fosfor recomandate sunt cuprinse între 70 si 80 kg/ha substanță activă. Azotul influențează creșterea și dezvoltarea plantei, contribuind mărirea producției de fructe la hectar. Dozele recomandate sunt de 60-80 kg/ha substanță activă.
Îngrasamintele cu fosfor și potasiu se aplică toamna, iar cele cu azot, primăvara. Armurariul se seamănă primăvara foarte devreme. Semănatul timpuriu într-un teren bine pregatit va contribui la realizarea unui răsărit bun, înfloriri și fructificari uniforme, cu influență pozitivă asupra recoltei.
Imediat dupa răsărirea plantelor, se începe prășitul între rânduri. Pentru controlul chimic al buruienilor din cultura de armurariu se recomandă aplicarea tratamentelor fitosanitare. Putregaiul rădăcinilor este boala întâlnită cel mai frecvent în cultura de armurariu, pentru combaterea sa se recomandă respectarea tehnologiei de cultură și de igienă fitosanitară.
Recoltarea se face cu combina de recoltat cereale reglată corespunzător pentru a nu sparge fructele sau a nu le arunca odată cu masa vegetala eliminată. Imediat după recoltare, se face uscarea și condiționarea fructelor.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU