Iarnă grea: gerul crâncen a pus stăpânire pe județ

08/01/2017

*Sâmbătă, la Roman s-au înregistrat minus 15 grade Celsius *Tot acolo, însă duminică dimineață, la ora 6, indicele de răcire era de minus 37 *În aceeași zi, pe masivul Ceahlău erau minus 21 grade Celsius, grosimea stratului de zăpadă măsura 41 de centimetri, iar indicele de răcire ajunsese la minus 46

Anotimpul alb a venit în forță. În Neamț a nins viscolit, iar temperaturile aerului au scăzut vertiginos. Astăzi, județul Neamț se află sub atenționare de cod galben, de vreme rea. Conform meteorologilor, timpul va fi geros în cea mai mare parte a țării, atât ziua, cât și noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 și -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 și -15 grade Celsius. Sâmbătă dimineață, la ora 7, la Roman s-au înregistrat cele mai scăzute valori din această iarnă, respectiv minus 15 grade Celsius. Tot acolo, indicele de răcire era de minus 31. Conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, indicele de răcire reprezintă o măsură a temperaturii resimțite, care depinde de temperatura aerului și de viteza vântului. Formula matematică a acestui indice a fost concepută pornind de la analiza modului în care, în situații de temperaturi scăzute și vânt intens, stratul termic protector existent în jurul corpului uman este distrus. Astfel, temperatura corpului devine mai apropiată de cea a aerului înconjurător, iar senzația de frig va fi mai puternică.
În situațiile în care temperatura aerului are valori extrem de scăzute (sub -20 de grade), sau când indicele de răcire coboară sub pragul valoric de -32, se aplică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2000.
Revenim la temperaturile de sâmbătă dimineață, când la Târgu Neamț, valul de aer polar a coborât temperaturile până la minus 13 grade Celsius. La minus 11 grade Celsius și pietrenii au tremurat de frig. Dar cele mai scăzute valori s-au înregistrat pe masivul Ceahlău, unde la aceeași oră, valorile din termometre indicau minus 23 grade Celsius, acestea fiind printre cele mai scăzute temperaturi din țară. Tot acolo, grosimea stratului de zăpadă măsura 41 de centimetri. Duminică dimineață, la ora 6, pe crestele masivului Ceahlău, indicele de răcire indica minus 46. În țară, pe masivul Călimani indicele de răcire ajunsese la minus 61 de grade Celsius. În aceeași dimineață, pe Vârful Lăcăuți, se înregistrau cele mai scăzute temperaturi din România, respectiv minus 25 de grade Celsius.
În Moldova, conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată de la Reading Anglia, până pe 15 ianuarie, vremea va fi deosibit de rece. Deși temperaturile vor crește ușor începând cu ziua de 8 ianuarie, până la sfârșitul intervalului acestea se vor menține sub mediile regionale, cu maxime între -3 și -1 grad Celsius, și minime cuprinse între -10 și -6 grade Celsius.
Astăzi, la Piatra Neamț, vremea va fi deosebit de rece și ușor instabilă. E posibil să ningă, iar temperatura maximă a aerului va indica minus 11 grade Celsius. Cerul va fi plin de nori. Noaptea va fi ger, minima aerului va scădea până la minus 18 grade Celsius. Pentru mâine, ANM estimează un timp rece, cu o maximă de minus 8 grade Celsius. După lăsarea întunericului, valorile aerului vor scădea până la minus 16 grade Celsius. Joi va ninge, iar la prânz, temperatura aerului va arăta minus 6 grade Celsius. Minima aerului va sădea până la minus 11 grade Celsius. De vineri, vremea se încălzește.

V. ANDRIEȘ