Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Piatra-Neamț primarul Dragoș Chitic a convocat o întâlnire cu președinții asociațiilor de proprietari și directorul societății Brantner în vederea medierii problemei ce privește facturile restanțele pentru serviciul de ridicare a deșeurilor, spune un comunicat de presă al Primăriei Piatra Neamţ.
Pentru a găsi cele mai bune soluții care să avantajeze ambele părți, Primarul Dragoș Chitic a solicitat operatorului ca în cazul asociațiilor în care există situații speciale, cum ar fi, locatari insolvabili, SC Brantner să aibă o înțelegere sporită și să nu mai sisteze ridicarea deșeurilor. În cazul celorlalte asociații datornice soluția agreată de ambele părți este de a achita lunar factura curentă și să respecte graficul de eșalonare a vechilor datorii, stabilit de comun acord cu operatorul.
„Întâlnirea de astăzi a fost una benefică pentru ambele părți, este important ca în astfel de situații să existe o comunicare cât mai eficientă. Precizez că Municipiul Piatra-Neamț are unul dintre cele mai mici tarife pentru ridicarea deșeurilor și-mi doresc în continuare ca acest preț să rămână unul mic în comparație cu alte orașe. Asta însemnând că astfel de situații trebuiesc evitate. Am solicitat societății Brantner să diminueze penalitățile asociațiilor de proprietari cu restanțe, dacă acestea și-au eșalonat datoriile. ” a declarat primarul Dragoș Chitic.
M.O.T.