Grenadă pe câmp, la Bârgăuani

18/05/2018

 În după-amiaza de 16 mai, un bărbat în vârstă de 36 de ani a descoperit o grenadă, în timp ce efectua lucrări agricole de sezon, pe proprietatea sa din satul Dârloaia, comuna Bârgăuani. Panicat, omul a sunat imediat la 112. “La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, formată dintr-un ofițer și un subofițer, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat o grenadă de mână defensivă provenită din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 500 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” Neamț. În vederea prevenirii accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate; să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite; să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice și să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu