Gravidă panicată de casa în flăcări

05/06/2015

incendiu Vecina era să leşine când a văzut că incendiul îi ameninţa casa

La Săbăoani, focul a distrus o magazie şi un tractor

Un coş de fum deteriorat a mistuit acoperişul casei şi toate bunurile unei familii din Tupilaţi. Pompierii romaşcani au fost chemaţi să stingă vâlvătaia care, amplificată de vânt, ameninţa gospodăriile vecine. Proprietara casei care a luat foc de la coş a făcut un atac de panică, femeia fiind însărcinată. Vecina care a vrut să o ajute era să leşine când a văzut cum scânteile purtate de vânt au aprins un stog din curtea alăturată şi ameninţau casa ei situată la 4 metri de acoperişul arzând.
Şase militari de la Detaşamentul de pompieri din Roman cu o autospecială au ajuns rapid la locul dezastrului şi împreună cu şase pompieri voluntari cu o altă autospecială au acţionat aproape două ore pentru a lichida incendiul. „Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat proprietarei însărcinate şi vecinei care suferiseră atacuri de panică. Forţele de intervenţie au stins incendiul după operaţiuni ce au durat aproape două ore, fără ca locuinţa vecină şi gospodăria cealaltă să fie afectate”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. În urma evenimentului, au ars acoperişul locuinţei, confecţionat din astereală de lemn şi plăci de azbociment, şi bunurile din interior.
Vineri, în jurul orei 2,30, la Săbăoani a izbucnit un alt incendiu provocat de un cablu electric defect din magazia unei gospodării din Săbăoani. Zece subofiţeri de la Roman cu trei autospeciale şi doi pompieri voluntari au acţionat, când au ajuns la locul dezastrului flăcările cuprinseseră magazia cu bunurile depozitate şi un tractor. La fel, vântul a fost principalul inamic în lupta cu flăcările şi ameninţa casa şi alte 3 tractoare din curte. „Forţele de intervenţie au stins incendiul după aproape o oră, în limitele găsite. În urma evenimentului, au magazia din lemn, acoperită cu tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp, un tractor, un motocultor şi s-a deteriorat o cantitate de aproximativ 300 kg de azotat de amoniu”, a mai spus ofiţerul de presă.
O oală lăsată pe aragazul aprins era să ducă la un dezastru într-un bloc de pe strada Dr. Emil Costinescu, din Piatra Neamţ. Joi seara, pompierii au fost chemaţi şi au intervenit la timp. Incendiul izbunise într-un apartament de la etajul 4 al blocului şi militarii au stins rapid flăcările şi au aerisit palierul plin de fum.

Cristina IORDACHE