Fonduri europene, după proceduri simplificate

08/07/2014

*Dispare atestarea cofinanţării!

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, noua denumire a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, promite simplificarea procedurilor pentru depunerea, evaluarea şi contractarea proiectelor cu fonduri europene. Un prim pas:  Scrisoarea care să ateste cofinantarea nu va mai fi necesară, procedură care întârzia foarte mult semnarea contractului de finanţare. În plus, reprezentantul AFIR a subliniat că se va reduce timpul de la evaluare până la contractare la trei luni, întrucât se va simplifica procedura de depunere, evaluare şi contractare a proiectelor.

Procedurile simplificate vor fi valabile pentru toate măsurile incluse în PNDR 2014 – 2020, pornind de la dezvoltarea şi modernizarea fermelor agricole, procesarea produselor agricole, infrastructura rurală, drumurile forestiere, drumurile agricole şi irigaţiile, instalarea tânărului fermier, fermele familiale, fermele mici.

Pentru fermele familiale, Ministerul Agriculturii  asigură cofinanţarea prin creditarea de către minister cu rambursabilitate în 10 ani, iar pentru înfiinţarea IMM-urilor în mediul rural o parte din suma respectivă.

După cum deja se ştie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis, oficial, în data de 1 iulie, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 către Comisia Europeană pentru aprobare. Noul PNDR are 15 măsuri de finanțare și o alocare totală de 9,85 miliarde de euro.

Tina CONDREA