Flagrant organizat de poliţişti pentru depistarea unei persoane care practica braconajul cu ogari

02/02/2018

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț au organizat, în ziua de 31 ianuarie, o acțiune de prindere în flagrant a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.
Astfel, un tânăr de 17 ani, din Boțești, a fost surprins în timp ce vindea unei alte persoane un câine din rasa ogar, contra sumei de 400 lei, după ce, în prealabil, a făcut o demonstrație de scotocire și depistare a unui iepure sălbatic pe fondul de vânătoare nr. 46, denumit Săbăoani, administrat de A.V.P.S. Roman.
“Persoana în cauză a fost preluată de polițiști de la locul demonstrației, stabilindu-se că tânărul mai deținea și un al doilea câine din rasa ogar asupra sa, pe care intenționa să-l comercializeze. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, constând în practicarea vânătorii cu ogari sau metiși de ogari, faptă prevăzută de art. 42 alin. din Legea nr. 407/2006, modificată și pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Cei doi câini din rasa ogar au fost luaţi de organele de cercetare penală și lăsați în custodie la un adăpostul pentru câini fără stăpân aflat în subordine Primăriei Municipiului Roman.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu