Farmacia verde: leacuri de sezon

14/12/2017

*Remediile naturiste nu dau dependenţă, n-au reacţii adverse
*Condimente și plante bune și pentru răceală
În sezonul rece putem apela cu încredere la tratamentele naturiste pentru răceală şi gripă, mai ales că le putem găsi uşor. În plus, remediile din natură nu dau dependenţă şi nici nu au reacţii adverse.
Plantele medicinale sunt ajutoare preţioase în tratarea sau ameliorarea răcelilor. Infuzii, tincturi, siropuri sau cataplasme, toate acţionează cu efecte uimitoare. Plantele sunt un tratament fără efecte secundare, ieftine şi la îndemâna oricui. Ele ameliorează simptomele răcelii – strănut, tuse, inapetenţă, febră musculară – şi grăbesc vindecarea.
Atunci când eşti răcit, de un real ajutor sunt inhalaţiile făcute cu plante puternic aromate precum menta, busuioc, cimbru, ace de brad, în combinaţie sau simple. Măceşele sunt cea mai importantă sursă de vitamina C.
*Bune în bucătărie, dar și ca medicamente
Ceapa şi usturoriul nu sunt bune doar la gătitul mâncării. Puţini bănuiesc ce medicamente fără egal se ascunde sub învelişul lor. Sigur că ceapa şi usturoriul au un miros puternic, de aceea mulţi nu vor să le consume. Dar merită! Zdrobeşte o ceapă şi ține-o în dreptul nasului, imediat îţi va desfunda nasul şi te va ajuta să dormi bine, să te odihneşti. În usturoi s-au descoperit mai mult de 20 de substanţe antivirale şi antibacteriene. Pentru a preveni răceala sau gripă, mestecaţi câte o jumătate de căţel de usturoi dimineaţa, la prânz şi seară. În categoria tratamentelor naturiste pentru răceală şi gripă intră foarte util este și hreanul.
*Condimentele, ca medicament
Cuişoarele se folosesc și pentru prevenirea răcelilor. Se pot ronţăi, de 3 ori pe zi, câte 3 cuişoare. Efectul lor este garantat, ajutând la distrugerea germenilor patogeni. Ghimbirul este un excelent antiinflamator. Infuzie: fierbi 10 minute, câte două linguriţe de nalbă şi de ghimbir, în două căni de apă. Se consumă 3-4 căni pe zi. Ultima ceaşcă se bea seara. Scorțișoara are miraculos împotriva răcelilor. Se recomandă infuzia pură, care se prepară dintr-o linguriţă de scorţişoară pudră, în 250 ml de apă caldă. După 10 minute, se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi. Scapi de tuse, preparându-ţi un sirop din cimbru, care are proprietăţi antimicrobiene, expectorante şi calmante. Siropul este uşor de preparat: torni o cană de apă clocotită peste două linguri de cimbru uscat. Strecori infuzia şi adaugi o ceşcuţă de miere, amestecând bine. Zilnic, înghiţi o linguriţă cu sirop.
*Ceaiurile, efecte rapide
Cele mai folosite sunt ceaiurile naturale din plante, care au efecte rapide pozitive în privința ameliorării racelilor și gripei. Ceaiurile nu se vor bea nici reci, dar nici fierbinți. cele mai indicate sunt florile de tei și soc, busuiocul, sunătoarea, menta, măcesele, coacăzele, florile de coada soricelului.
Cel mai cunoscut și mai des utilizat ceai, cu efecte sigure și imediate, este cel de flori de tei, cu lămâie și îndulcit cu o linguriță de miere de albine. Sucul de lămâie, prin conținutul de vitamina C, contribuie în mod eficient la combaterea și prevenirea răcelii, prin crestere rezistentei organismului. Pentru stările febrile, asociate uneori cu tuse, se recomandă ceaiurile de flori de soc, măcese sau ciuboțica cucului.
Când răceala se manifesta cu o tuse puternică, primele plante la care trebuie să ne gândim pentru prepararea ceaiurilor sau infuziilor binefacatoare sunt patlagina, coada șoricelului, mușetelul, menta, rozmarinul și mugurii de pin.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU