Iubitorii de frumos au posibilitatea și bucuria de a-l redescoperi pe talentatul și neobositul pictor Ioan Roșca, de a vedea și revedea creații ale acestui binecunoscut și apreciat artist plastic nemțean, lucrări care alcătuiesc noua sa expoziție personală de pictură deschisă, în după-amiaza zilei de 26 aprilie 2017, la cunoscuta Galerie de Artă „Gheorghe Vadana“ a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra Neamț.
Vernisajul noii expoziții a avut loc în prezența unui public căruia îi place mult pictura, această nobilă artă, care dăruiește celor ce o privesc și o admiră bucuria deosebită a culorii, a luminii.
Deschiderea vernisajului s-a făcut prin cuvintele rostite de artistul plastic Mircea Răsvan Ciacâru, după care criticul de artă prof. dr. Lucian Strochi a vorbit pe larg despre lucrările expuse, despre activitatea creatorului acestora.
Prin cele peste 80 de lucrări pe care le cuprinde – între care și peisaje, și flori, și case, și edificii istorice și de cult, și renumitele miniaturi, acele picturi de dimensiuni reduse, lucrate cu multă finețe și migală – noua expoziție a pictorului Ioan Roșca confirmă și reconfirmă pasiunea deosebită a autorului pentru această nobilă activitate de creație, pentru zugrăvirea, cu sensibilitatea și talentul său specific, a frumosului, a bucuriilor artistice pe care le oferă cu toată dăruirea semenilor săi pasionați de bine, de plăcut, de omenesc.
Ca orice artist autentic, Ioan Roșca a dovedit și dovedește, inclusiv prin lucrările din actuala sa expoziție, că a reușit și reușește să dea sensul cuvenit rolului pe care îl are în pictura sa atât compoziția cât și culoarea, atât lumina, cât și desenul în a realiza o lucrare, o pictură cu adevărat convingătoare, emoționantă.
Referindu-se la calitățile lui Ioan Roșca de bun peisagist, cu frumoase rezolvări cromatice, criticul de artă Lucian Strochi remarca, la un moment dat, între altele, că la acest pictor „în ciuda faptului că pasta este așternută generos, tușa nu e largă, ci restrânsă, permițându-i pictorului detalii dintre cele mai fine“.
Prin lucrările sale, prin culorile și prin modul în care le folosește, se poate spune că pictorul Ioan Roșca este, prin excelență, un bun colorist, un meșter al culorilor. Se vede limpede că acest pictor știe să folosească atracția lucrativă a culorii, că folosește culoarea ca mijloc afectiv și estetic.
Un alt binecunoscut critic de artă, Valentin Ciucă, vorbind despre Ioan Roșca, arăta, între altele, că acesta este un împătimit al peisajului și că la acest pictor „culoarea reprezintă suprema realitate a tabloului, de aceea izbânzile sale țin de corespondențele posibile între afectiv și cromatic. Sentimentele lui, întotdeauna delicate, sunt tălmăcite în tonuri pure“.
Ca orice artist autentic, Ioan Roșca a dovedit și dovedește – și prin lucrările din actuala sa expoziție – că a reușit și reușește să dea sensul cuvenit rolului pe care îl are în pictura sa, atât compoziția, cât și culoarea, atât lumina, cât și desenul în a realiza o lucrare, o pictură cu adevărat convingătoare, emoționantă.
Se vede și din lucrările prezente în actuala expoziție, ca și din precedentele sale expoziții, că pictorul Ioan Roșca este mereu preocupat și dovedește grijă deosebită față de culoarea folosită și față de efectele ei emoționale pentru a obține reușita în a reprezenta omul, natura, obiectele din jurul și intimitatea acestuia.
Ioan Roșca este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț; a parcurs și continuă să parcurgă un drum deosebit al creației artistice; a expus și continuă să expună lucrări ale sale și în țară și în străinătate, și în expoziții de grup și în expoziții personale; a fost și este prezent, cu lucrări ale sale de artă plastică, în colecții și din țara noastră și din străinătate. Ne-a bucurat și ne bucură, de fiecare dată, prezența sa, ca și prezența celorlalți artiști plastici la Galeria de Artă a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra Neamț.
Conducerea CAR Pensionari Piatra Neamț