*Majoritatea oportunităților de încadrare sunt în Spania și Portugalia, în agricultură
Este o perioadă îmbelșugată pentru lucrătorii români, cu multe locuri de muncă peste hotare, unde angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.860 locuri de posturi, cele mai multe în Spania, respectiv 815, din care 800 pentru muncitori necalificați, la cules de căpșuni. Tot ibericii mai dispun de 10 slujbe ca sudor, 3 de tehnician, și câte una ca inginer automatizări și montator structuri (panouri) metalice. Și angajatorii portughezii sunt darnici, oferind 330 de locuri de muncă, din care 300 pentru culegători de zmeură, iar restul revenind culegătorilor de mure, afine și zmeură. O altă țară care dispune de joburi vacante în agricultură este Danemarca, la strâns de mazăre, respectiv 200.
În Germania, firmele au vacante 104 locuri de muncă, din acestea 23 sunt ca șofer de camion, 10 la personal în domeniul gastronomiei de sistem, 10 ca programator PLC și câte 4 le revin betoniștilor, electricienilor în construcții, excavatoriștilor, montatorilor de izolații clădiri și specialiștilor sisteme canalizare. Mai sunt câte 3 ocupții de bucătar, operator utilaje pentru construcții și zidar și câte două de electrician construcții cabluri, lucrător în construcții, maistru construcții de drumuri, maistru construcții rețele de cabluri, maistru hidroizolații clădiri, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, montator instalații electrice, operator mașini, ospătar și șofer de autobuz. Tot în această țară, nemțenii mai dispun de câte un job în meseria de instalator/montator țevi, instalator clădiri, maistru construcții civile, manager în construcții, manager front office, mecanic instalații de climatizare și refrigerare, mecanic instalații sanitare, termice/de climatizare, menajeră – șefă, muncitor în construcții din beton armat, montator acoperișuri, operator pompe de beton și sudor. Și în Cehia sunt destule oportunități de încadrare, respectiv 98, din care șofer autobuz-30, șlefuitor, pilitor-20, forjor-15, operator CNC-15, electrician auto-5, șofer tir internațional-5, mecanic auto-5 și câte un job ca electrician, tehnician frigidere și tehnician la mașini pentru prelucrarea produselor din plastic.
Românii care vor să lucreze în Marea Britanie au la dispoziție această ofertă:măcelari, tranșatori, fansonatori, împachetatori carne-50 de posturi, operator procesare carne-10, ingrijitor persoane la domiciliu-5 și încă un post de supervisor podgorie. În Finlanda se găsesc câte 30 de slujbe ca montator izolații și montator pe linie de producție, iar în Italia 40 locuri de muncă ca îngrijitori la domiciliu. Același număr de ocupații este și în Slovacia, respectiv 40, dar în meseria de operator producție. Firmele belgiene dipun de 34 locuri de muncă, respectiv 6 ca operator CNC, 3 de șofer camion C, 2 ca electrician întreținere și reparații și câte una ca bucătar restaurant de afaceri, electrician, inginer dezvoltare, inginer de calitate industrial, inginer producție, inginer materiale, inginer aplicație, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, magaziner, mecanic autoturisme, medic stomatolog, montator semnalizare de cale ferată, montator linie superioară cale ferată, operator mașină de îndoit cu forma liberă, proiectant mecanic, operator/ambalator în industria alimentară, operator turnare metale, programator CNC, sudor semi automat, stivuitorist, șofer cu experiență în utilizarea macaralei, tehnician de întreținere și instalare și tehnician hvac.
Și în Malta sunt destule oportunități de angajare. În acest stat, firmele oferă 31 locuri de muncă, în următoarele ocupații:dulgher-15, montator oțel-6 și zidar-6. De muncă este și în Luxembourg, e vorba de 10 slujbe ca senior tehnician Chrome și tot atâtea vecinii unguri, câte 5 oburi ca lăcătuș și sudor. În Norvegia, nemțenii pot mânca o pâine ca montator acoperișuri -3, frizer-2 și lucrător în beton, un post. Angajatorii din Slovenia dispun de două slujbe ca îngrijitor curățenie și câte un job ca electrician auto, mecanic auto, tinichigiu auto și inginer mecanic. De lucru este și în Suedia, unde se caută pentru încadrare 3 tehnicieni sistem Mercedes-Benz și doi specialiști componente auto. În Franța sunt libere două locuri de muncă de coafeză/coafor, iar în Polonia, alte două ca vânzător și specialist în servicii clienți. Cine dorește poate lua avionul către Irlanda, unde este vacant un job de personal auxiliar de asistență medicală/îngrijitor la domiciliu.
V. ANDRIEŞ