„Eu am jurat să-mi apăr țara!“

09/09/2015

Nitica001 Nitica01 Nitica002 Nitica02 Nitica03*Interviu cu colonelul Ioan Nițică, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, un militar de carieră cu sute de intervenții

Înaintea Zilei Pompierilor din România am stat de vorbă cu un militar de carieră care are o experiență vastă și extrem de diversă. Colonelul Ioan Nițică, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, relatează pentru cititori aspecte importante ale activității de zi cu zi, mai puțin cunoscute opiniei publice, dar și amintiri despre „pulsul vieții salvate“ din numeroasele misiuni la care a participat direct.

*„Este o obligație, dar este și o plăcere să particip la intervenții!“

Reporter: Funcția dumneavoastră, în partea ei vizibilă, vă impune, printre altele, să luați parte la activitățile cunoscute opiniei publice din ședințele comisiilor și comitetelor din care faceți parte, iar pe unele le și conduceți. În partea mai puțin vizibilă a funcției, dumneavoastră chiar participați la misiuni. Spuneți-ne care au fost acestea în anul 2015

Colonel Ioan Nițică: În momentul când situația de urgență este complexă, când reclamă intervenția forțelor din mai multe subunități sau când riscurile pentru cetățeni sunt mari, eu sau camarazii mei din comandă – prim-adjunctul sau adjunctul, uneori împreună – mergem la fața locului pentru conducerea și coordonarea forțelor care intervin. Aceasta tocmai în ideea de a asigura un grad sporit de securitate nemțenilor atunci când viața lor, când bunurile lor sunt amenințate de efectele situațiilor de urgență.

Comparativ cu anii trecuți, numărul intervențiilor la care am participat este mai mic anul acesta, pentru că, din fericire, nu am avut foarte multe situații de urgență de o gravitate mare. Am fost și la incendii, și la inundații, puține câte au fost pe la Farcașa și Borca, acolo unde este nevoie și de experiență, dar și de coordonarea forțelor din mai multe structuri.

Rep.: Cum decideți la care intervenție participați?

Col. I.N.: Pentru că sunt și vicepreședinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, care are atribuții în coordonarea forțelor de intervenție, se impune să merg pe teren, pentru că merge și prefectul și președintele Consiliului Județean, dar ei nu pot întotdeauna și, atunci când este nevoie să fie mobilizate mai multe instituții reprezentate în comitetul județean pentru situații de urgență, se impune să merg pe teren pentru o primă analiză și dispunerea măsurilor de urgență, până se face o analiză mai amănunțită. Avem colaborări foarte bune cu instituțiile din Comitetul județean, cât și cu primarii în calitate de președinți ai comitetelor locale, cu șefii serviciilor voluntare.

Întotdeauna când se intervine la o situație de urgență este un efort de echipă, fiecare în cadrul echipajului are niște atribuțiuni, altfel n-am putea avea succes la intervenții, dacă n-am lucra în echipă.

Din această echipă fac parte și eu, iar atunci când timpul îmi permite sau situația de urgență o impune, mă duc la intervenție. Este și o obligație, este și o plăcere! Oricând pot pleca de la munca de birou, de la atribuțiile mele de ordonator de credite, de persoană care răspunde de resursele umane din unitate și de partea de logistică, pe care le am în coordonare nemijlocită, o fac cu mare plăcere.

*„Oamenii sunt furioși când își văd avutul amenințat, dar la final ne mulțumesc“

Rep.: Puteți descrie un incendiu din cele la care ați intervenit, a fost ceva deosebit, în ciuda experienței pe care o aveți?

Col. I.N.: S-a anunțat într-o dimineață foarte devreme un incendiu la o pensiune și am plecat cu primul adjunct de urgență acolo, am dat dispoziție să se trimită forțe și de la un alt detașament pentru a întări echipajele deja ajunse la locul incendiului. Când am ajuns acolo, era un pic de supărare, pentru că întotdeauna oamenii, când văd că avutul lor le este amenințat, au o stare de nervi. Le-am spus să stea calm, că lucrurile se vor termina foarte bine și chiar așa a fost. În sensul că pagubele au fost minime, s-a acționat impecabil și la sfârșit ne-a mulțumit, și-a cerut scuze spunând că a fost sub presiunea momentului.

Noi știm și suntem foarte înțelegători în astfel de situații, știm că timpul trece diferit pentru cei care așteaptă intervenția și pentru cei care acționează.

Rep.: Totuși, un incendiu la o pensiune, unde se presupune că erau și persoane cazate, personal, cum a decurs operațiunea?

I.N.: N-a fost foarte dificilă, cum am avut în anii trecuți. Pensiunea, mare, foarte frumoasă, era cuprinsă de flăcări, iar focul a plecat de la un grup electrogen și s-a dus imediat pe termosistem și în câteva secunde a fost la acoperiș, fiind cât pe ce să cuprindă tot acoperișul.

S-a acționat foarte bine, putea să se termine rău, erau și niște turiști care tocmai se cazaseră, ceea ce a fost un lucru bun pentru că erau pe fază și s-au autoevacuat, nimeni n-a avut de suferit, iar în final valoarea pagubei a fost mult mai mică decât a bunurilor salvate.

*„Am condus 219 intervenții în 10 ani“

Rep.: La ce alte intervenții ați mai participat anul acesta?

Col. I.N.: Am fost la misiunea de deblocare a carosabilului de un stâlp care a fost dărâmat undeva la ieșirea din Piatra Neamț spre Bacău. M-am dus la acea misiune pentru că mi-am dorit foarte mult să testez capacitatea de a folosi autoscara pe post de macara. Intervenția a decurs foarte bine, am fost foarte mulțumit, am vrut să văd și cum lucrează echipajele.

Iar altă intervenție care-mi vine acum în minte este una de descarcerare, pe care am condus-o fortuit prin natura evenimentului. Este vorba de un accident rutier în care un tânăr s-a izbit de un stâlp de electricitate și mașina s-a „încolăcit“ în jurul stâlpului. A avut loc chiar în fața casei mele și eu am ieșit și am condus efectiv misiunea de descarcerare a șoferului și al prietenului său din dreapta, acesta a fost scos mai ușor. Dar tânărul care era la volan a fost scos după vreo două ore, din cauză că stâlpul rupt se sprijinea pe caroseria mașinii și orice mișcare bruscă putea prăbuși stâlpul și strivi tânărul. A durat mult până a venit macaraua care a ridicat în cele din urmă stâlpul și șoferul a putut fi scos, dar din păcate ulterior nu a mai supraviețuit.

Rep.: Aveți o evidență a misiunilor pe care le-ați condus în cei 10 ani de când sunteți șeful ISU Neamț?

Col. I.N.: Am condus până acuma, de-a lungul anilor, 219 intervenții, din ianuarie 2005 când s-a constituit ISU. Poate nu e relevant, dar vă dați seama, când e vorba de intervenția la inundațiile de la Siret din 2008 sau 2010, e considerată o singură misiune. Însă eu am stat acolo nemijlocit o săptămână, după care m-am rotit cu colonelul Ionel Pârvu (n.n. – prim-adjunctul), am făcut ture 24 cu 24 și am fost acolo la intervenție zi de zi, dar se bifează o singură intervenție, ca să vă dau un exemplu. Statistica oferă niște date, dar în spatele acestora sunt situații și situații.

*„Intervenția la inundațiile din 2008 a fost examenul de maturitate a instituției pe care o reprezint“

Rep.: Ce altă situație deosebită vă vine în minte, acum?

Col. I.N.: Da, mi-amintesc de un accident la care a trebuit să punem în aplicare planul roșu, o intervenție care s-a terminat în ceva mai bine de două ore. Era implicat un microbuz lovit de o Dacia Duster, în comuna Alexandru cel Bun, cu multe victime. Dar ne-am făcut treaba rapid și foarte bine și am plecat după circa două ceasuri. Spre deosebire de intervenția la inundațiile Siretului în 2008, când am terminat misiunea după 3 luni, atunci când s-au putut muta oamenii înapoi în case.

Rep.: A fost cea mai grea misiune, cea de la inundațiile Siretului din 2008?

Col. I.N.: Da, a fost una dintre cele mai grele misiuni. A fost examenul de maturitate a instituției pe care o reprezint, după profesionalizarea instituției, de la finele anului 2006.

*Peste 150 de misiuni pirotehnice, inclusiv la zăpor

Rep.: Pe partea de pirotehnie, aveți multă experiență, pentru că până a fi șeful ISU Neamț, ați fostul șeful Protecției Civile.

Col. I.N.: Da, am participat și la misiuni pirotehnice, am și executat astfel de misiuni cât am avut dreptul, până la înființarea echipajului de pirotehniști. Cred că peste 150 de misiuni pirotehnice am executat de-a lungul timpului.

Mi-aduc aminte de intervențiile de la zăpor, pe care le-am condus pentru că aveam experiență. Acum, băieții de la pirotehnică – ofițerul și genistul – sunt pregătiți la rândul lor să intervină în caz de zăpor, sunt situații când eu le dau doar direcția și ei știu ce au de făcut. Dar, au fost ani de zile când am stat acolo, pe gheață, am lucrat efectiv și am avut misiuni.

*„Eu am jurat să-mi apăr țara!“

Rep.: Sunteți un om și un militar pasionat de ceea ce faceți, iar acum, când priviți în urmă toate aceste misiuni, ce sentimente vă rămân în memorie?

Col. I.N.: Sunt doar sentimente de mare bucurie și satisfacție, mai ales când ajung acum, după evenimente, în comunitățile și la oamenii care au fost afectați de diverse situații de urgență și îi văd acum mulțumiți că au case noi după ce ale lor au fost luate de ape, văd că localitățile arată mai bine, căile de acces sunt refăcute și compar cu dramatismul acelor situații prin care au trecut sau cu care au fost la un pas de a se confrunta.

Rep.: O imagine care v-a rămas în minte?

Col. I.N.: Este o imagine de la o misiune (foto) pe care n-am condus-o eu, nu eram în localitate, ci colonelul Pârvu. La sfârșitul intervenției la un incendiu foarte puternic și cu foarte multe riscuri – acolo erau multe uleiuri și substanțe toxice care au ars. Când misiunea s-a încheiat cu succes, membrii echipajelor, cu fețele pline de funingine, s-au pozat și în acea fotografie care mie mi-e foarte dragă toți apar extrem de bucuroși, în ciuda oboselii.

Aceasta este pentru mine cea mai frumoasă fotografie din unitate, care imortalizează succesul de la capătul unei misiuni extrem de dificile. Este ca o paralelă între fresca pe care o avem aici, pe perete, cu Bătălia din Dealul Spirii – pentru că tot se apropie 13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România, și specificul intervenției la care s-a realizat fotografia, cu riscuri foarte mari, dar bine gestionate.

Rep.: Ce simțiți acum față de toate aceste misiuni?

Col. I.N.: N-o să uit niciodată când am scos oameni din apă! Atunci când scoți un bătrân din apă, și el te ține de mână și printr-o ploaie torențială tu îi simți cum îi bate inima pe mână și te-ntreabă: „Tataie, scăpăm?“ și se uită în ochii tăi. „Stai liniștit, te trecem în siguranță pe partea cealaltă!“ – și așa este! Este un mare lucru, îți dă un sentiment plăcut al îndeplinirii datoriei, îți faci misiunea!

Eu am jurat să-mi apăr țara! Ăsta este contractul meu cu statul! Eu nu am un contract scris între părți, cu drepturi, cu obligații, nu! Eu am jurământul militar și mi-am propus și mă străduiesc să mi-l onorez, cât voi fi militar, adică mereu. E o datorie asumată în interesul țării tale.

Iar pe lângă jurământ, este și instituția ordinului! Trimiți omul în misiuni și asta este o mare responsabilitate, pentru toți cei care în structura ierarhică a unității noastre au responsabilități, plecând de la comandantul de echipaj care de foarte multe ori conduce intervenții și până la comanda unității. Iar responsabilitatea ordinului nu este doar pentru a fi gestionată cât mai bine situația de urgență, ci și pentru a asigura riscuri minime pentru personalul de intervenție. Nu-și dorește nimeni eroi în sicriu!

*„Este foarte dificil să-ți vezi camarazii răniți“

Rep.: Au fost și situații dramatice pentru militari?

Col. I.N.: Am avut și astfel de cazuri, un coleg care a murit acum mai bine de 20 de ani, dar am avut și camarazi răniți. Mi-amintesc de plutonierul major Cezar Gavrilescu, care a fost surprins în explozie împreună cu colegul său. Am păstrat în unitate costumul (foto) colegului său, care nu era atât de ars, cel al lui Gavrilescu a fost tăiat ca să i se poată acorda îngrijirile medicale necesare. Dar masca de la aparatul de respirat, casca cu vizorul topit de explozie sunt ale fostului nostru camarad, surprins de o explozie în timp ce căutau în casă un bătrân să-l salveze. O a doua butelie de care nu știau a explodat și i-a surprins pe cei doi militari. Cezar Gavrilescu a suferit arsuri mari, a stat peste 3 luni în spital, apoi din motive personale a demisionat și a plecat din sistem. Dar, am fost foarte afectat de situația colegului nostru, am fost de trei ori la el la spital și era greu să-l vezi în acea situație.

Acesta a fost cel mai grav caz, în rest nu ne-am confruntat cu asemenea evenimente nedorite. Sigur, am mai avut colegi care s-au intoxicat ușor cu fum la unele intervenții grele la incendii cu substanțe inflamabile, cu vopsele și alte astfel de elemente, dar fără urmări pentru sănătatea lor și capacitatea lor profesională.

*„Cel mai bun antrenament este intervenția“

Rep.: Asta dovedește și nivelul de pregătire al pompierilor. Pe lângă toate aceste rezultate, anul acesta ați derulat mai multe exerciții și antrenamente care, în final ce spun despre profesionalismul cadrelor ISU Neamț?

Col. I.N.: Sunt exercițiile pe care le facem periodic, sunt exerciții cu forțe și mijloace în teren pe care le fac subunitățile, sunt exercițiile de cooperare pe care le desfășurăm cu cel puțin două subunități de intervenție și sunt conduse de regulă de mine sau de prim-adjunctul Pârvu.

Anul acesta ne-am propus să derulăm antrenamente pe situații de urgență cu care ne confruntăm mai rar, pentru a ne dezvolta capacitatea de intervenție. Cel mai bun antrenament este intervenția, dar ca să ai succes la intervenție trebuie să te pregătești. Așa încât s-au făcut exerciții de antrenament pentru pompierii alpiniști, pentru pompierii scafandri, dar nu numai, am căutat să ne pregătim pentru situații cât mai diverse și cât mai complexe, în parteneriat și cu alte structuri.

Cred că cetățenii județului pot avea încredere în noi, suntem în slujba cetățeanului permanent, suntem în măsură să asigurăm o foarte bună monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență, pentru că avem personal profesional, avem tehnică foarte bună.

Cristina Iordache