Emilia Arcan își prezintă rezultatele foarte bune la Școala Politică a Femeilor Social-Democrate

27/08/2016

Arcan scoalaȘase membre PSD din Neamț se află zilele acestea la Școala Politică a Femeilor Social-Democrate, acolo unde pesedistele stabilesc strategia de campanie pentru alegerile din decembrie și analizează realizările de până acum. „La ediția din acest an avem de analizat rezultatele obținute de doamnele social-democrate la alegerile din iunie. Județul Neamț stă foarte bine din acest punct de vedere. Colegele mele au obținut rezultate remarcabile, ne-am atins ținta privind numărul de consilieri locali, primari și viceprimari în județ și ne pregătim să obținem o nouă victorie și în decembrie. Consiliul Județean Neamț nu a avut în istoria sa atâtea doamne câte a adus PSD în noul mandat. La Școala Politică 2016 ne sunt alături nume grele din partid, oameni cu experiență în politică. Abordăm toate temele care țin de politică, identificăm împreună prioritățile și strategiile. Fac un apel către toate doamnele dornice de a intra în politică să ni se alăture! Ușa de la PSD Neamț le este deschisă și le garantez că le așteaptă o președintă care are obiective ferme privind viitorul femeii în politică, dorința de a fi cât mai active, performere, de neînlocuit! Formăm o echipă de care județul și țara au nevoie!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Neamț.

Școala Politică a Femeilor Social-Democrate se desfășoară în stațiunea Mamaia.

În prima zi de cursuri, de vineri, 26 august, doamnele participante și liderii PSD la nivel național au dezbătut problema privind alegerile parlamentare programate pentru luna decembrie a acestui an. Participanții nu au neglijat nici aspectele ce țin de votul din diaspora, despre posibilitățile realizării unei mai bune comunicări și informări între organizațiile județene ale PSD – discursul a fost susținut de către europarlamentarul Viorica Dăncilă, președinte al Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate.

În cursul zilei de sâmbătă, 27 august, europarlamentarul Viorica Dăncilă va coordona o dezbatere pe tema analizei politicilor actualei guvernări din perspectiva de gen, vor avea loc discuții cu ziariști cu experiență în moderarea de dialoguri politice, pentru ca duminică, 28 august, să se tragă concluziile actualei ediții a Școlii Politice a Femeilor Social Democrate. (Z.C.)