Elevi conduşi de militari în masivul Ceahlău

05/12/2012

Un grup de 50 de elevi de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, parteneri în cadrul Clubului de Turism Montan „NEMIRĂM”, a decis să-şi petreacă scurta vacanţă de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României pe muntele Ceahlău. La solicitarea lor, au fost conduşi pe trasee de către jandarmii montani din Durău şi Bicaz, pentru ca excursia lor să decurgă în siguranţă.

Pe parcursul celor trei zile jandarmii i-au însoţit pe elevi pe traseele turistice până la Cascada Duruitoarea, Vârful Toaca, Cabana Dochia, Izvorul Muntelui, iar tinerii au fost impresionaţi de frumuseţea zonelor montane nemţene.

Sorin Ifrim, profesor însoţitor de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti şi-a exprimat nerăbdarea de a reveni în Ţinutul Neamţului: „Vrem să mulţumim jandarmilor pentru sprijinul acordat, sunt nişte oameni deosebiţi care fac cinste acestor locuri. Am văzut o zonă deosebit de frumoasă şi sper ca timpul să-mi permită să revin alături de elevii mei în judeţul Neamţ pentru că ne-au rămas foarte multe locuri de vizitat”.