Ieri, la ora 13.15 s-a produs o avarie la o linie de medie tensiune de alimentare cu energie electrică. A fost parţial nealimentat oraşul Târgu Neamţ, comunele Crăcăoani şi Ghindaoani. Avaria a afectat aproximativ 3000 abonaţi.
Până ieri dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ remediase o parte din efectele furtunii de miercuri după amiază, care a afectat mai multe localităţi. După ce vijeiile au inundat mai multe gospodării, au doborât copaci şi un stâlp de curent electric şi au blocat circulaţia pe un drum din cauza unei ape care a trecut peste un pod, seara şi noaptea, până joi dimineaţă la ora 8, pompierii au avut mai multe misiuni:
– o misiune degajare arbori căzuţi pe partea carosabilă pe DN 15 pe raza orașului Bicaz – zona Potoci. Garda II Poiana Teiului a acţionat cu doi pompieri militari, o autospecială de stingere şi un motofierăstrău.
– o misiune degajare arbore căzut pe partea carosabilă în municipiul Roman, str. Walter Mărăcineanu. Detaşamentul de pompieri Roman a acţionat cu opt pompieri militari, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD(EPA) şi un motofierăstrău.
– o misiune de evacuare a apei din două curți în com. Brusturi. Detaşamentul de pompieri Tîrgu Neamţ a acţionat cu doi pompieri militari, un autoturism de serviciu și o motopompă transportabilă;
– o misiune de evacuare a apei din două curţi în com. Răuceşti, sat. Oglinzi. Detaşamentul de pompieri Tîrgu Neamţ a acţionat cu trei pompieri militari, o autospecială de stingere şi o motopompă transportabilă.
M.O.T.