DSP Neamţ verifică, în laboratorul propriu, calitatea laptelui praf distribuit sugarilor prin program naţional

14/12/2017

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ garantează pentru fiecare cutie cu lapte praf care ajunge la sugarii din judeţ, beneficiari ai programului naţional de gratuitate. În contextul suspiciunilor care planau, în urmă cu două zile, în privinţa posibilităţii ca un transport de lapte praf contaminat cu Salmonella să fi fost distribuit şi în România, dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ ne-a declarat că, indiferent de provenienţa laptelui formulă pentru sugari care este distribuit prin program gratuit, fiecare lot este supus testărilor în laboratorul propriu al instituţiei.
Distribuirea laptelui praf primit prin programul specific subvenţionat de stat se realizează, prin consiliile locale, pentru ca mai apoi să ajungă la medicii de familie prescriptori. Cantităţile de lapte praf formulă pentru sugari se acordă, pe baza de recomandării medicale eliberate de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern din anumite cauze.
“În judeţul Neamţ se distribuie lapte Vitalact Basic, România. Nu au fost probleme legate de calitate, conform analizelor de laborator făcute la noi. Cantitatea totală distribuită în perioada 1 ianuarie – 13 decembrie 2017 a fost de 7546,40 kg, pentru un total de 4.465 copii . Lunar beneficiază, în medie, de lapte praf, 406 sugari. Subliniem că este lapte praf suficient pentru a acoperi necesarul de consum până la sfârşitul anului 2017”, a subliniat dr. Grădinaru.
În România nu a fost distribuit laptele praf (formulă pentru bebeluși) produs de firma Lactalis din Franța contaminat cu Salmonella Enterica. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a primit o nouă notificare prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, prin care Punctul Naţional de Contact al Sistemului din Franţa a informat oficial că România nu se află pe lista de distribuție a produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială (lapte praf formulă pentru bebeluşi), contaminate cu Salmonella Enterica.
Referitor la acordarea gratuită de lapte praf formula pentru sugari, beneficiari sunt copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni care nu beneficiază de lapte matern.Pot primi lapte praf formula gratuită copiii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), datorită absenţei sau insuficienţei cantitative a laptelui matern, copiii cu mame care prezintă contraindicaţii la alăptare (suferă de boli grave precum: TBC pulmonar activ, septicemie, boli psihice grave, este infectată cu virusul HIV, are insuficienţă renală sau cardiacă, face tratamente cu citostatice etc.), copiii adoptaţi sau aflaţi în familii de plasament, copiii cu mame decedate.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu