Drum bun spre Vaslui

15/11/2017

Patru localităţi nemţene vor beneficia de un drum de caliate, realizat de Consiliului judeţean Neamţ şi regia iaşi a Drumurilor Naţionale. Este vorba despre DN 15 D pe care se fac reparații şi care traversează localitățile Gâdinți, Poienari, Pâncești și Bozieni. „Astăzi, am revenit la lucrările de pe drumul național DN 15 D, împreună cu directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, inginerul Ovidiu Laicu, pentru a vedea cum a evoluat proiectul în ultimele săptămâni, de la ultima vizită pe care am făcut-o în zonă. Sunt mulțumit de cum se prezintă situația pe acest traseu extrem de important pentru participanții la trafic, care se deplasează pe ruta Roman – Vaslui. Vreau ca până la instalarea sezonului rece, cât mai multe drumuri care trec prin Neamț să fie reparate și modernizate, iar promisiunile mele față de locuitorii județului nostru să fie onorate. Pentru mine, asigurarea unei infrastructuri rutiere de calitate este o prioritate și urmăresc cu maxim interes tot ce se desfășoară în acest domeniu, pentru că vreau să avem drumuri bune în toate zonele județului”, a spus şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene.

M.O.T.

Lasa un comentariu