Dragoş Chitic(PNL) vrea să ştie de ce scumpeşte PSD apa! PSD vrea să ştie de ce a majorat Dragoş Chitic taxele şi impozitele!

19/06/2018

Primarul Dragoş Chitic s-a arătat, ieri, într-o conferinţă de presă, foarte revoltat de scumpirea preţului la apă potabilă, scumpire pe care o atribuie în întregime PSD-ului, care are are o majoritate confortabilă la Compania Judeţeană Apaserv.
În acelaşi registru, PSD l-a acuzat pe primarul de Piatra Neamţ, la începutul anului, de majorarea nejustificată a taxelor şi impozitelor în Piatra Neamţ, tot într-o conferinţă de presă.
Un singur lucru rezultă: pietrenii plătesc, începând de anul acesta, mai mult şi la apă, şi la impozite. Restul, e politică.
Mai jos, declaraţiile venite dinspre cele două partide.

PNL, 19 iunie 2018
Primarul Dragoș CHITIC
Majorarea de către PSD, partidul care deţine conducerea judeţului Neamţ, a preţului apei este o măsură care afectează grav pietrenii dar şi întreaga populaţie a judeţului. Este o măsură nedreaptă şi care dovedeşte că, atât Consiliul Judeţean Neamţ, cât şi societăţile subordonate acestei instituţii funcţionează ineficient şi din păcate cei care suportă nota de plată sunt cetăţenii.
”Cu toate că am avut o reacţie publică hotărâtă şi argumentată asupra intenţiei de majorare a preţului apei de către Compania Judeţeană APASERV iar Consiliul Local Piatra Neamţ şi-a mandat reprezentatul în ADI AQUA NEAMŢ să voteze împotriva majorării, cu toate că atunci când a apărut în spaţial public această intenţie marea majoritatea a populaţiei s-a arătat indignată exprimându-şi nemulţumirea, nu s-a ţinut cont de aceste aspecte şi s-a executat ordinul de la partid, majorându-se preţul apei. Este anormal să trăim într-un judeţ în care populaţia are cele mai mici venituri din întreaga ţară, o altă dovadă că este administrat deficitar de către PSD, iar prețul apei să ne situeze pe primele locuri în clasamentul naţional” a declarat Dragoș Chitic , primarul Municipiului Piatra Neamț.
Pentru ca pietrenii să beneficieze de un preț corect şi suportabil pentru apa potabilă, au fost deja demarate unele acţiuni.
”În calitate de primar al acestui oraş nu pot asista nepăsător cum PSD îşi bate joc de pietreni. Vă informez că astăzi am contestat în instanță decizia de majorarea a pretului apei si am solicitat suspendarea punerii în practică a acestei măsuri care ne afectează pe toți. Am început totodată să caut soluţii alternative pentru oraşul Piatra Neamţ . În acest sens am avut deja o primă discuție cu societatea APA Vital Iași si am stabilit să ne întâlnim în perioada imediat următoare pentru a discuta despre posibilitatea furnizarii apei în Piatra Neamț de către această companie care prestează serviciul la tarife mai mici. A început să apară concurenţa şi consider ca APA SERV trebuie să găsească soluţii pentru a oferi populaţiei un preţ la apă competitiv şi servicii de calitate, altfel riscă să-şi piardă clienţii. Sunt extrem de nemulţumit faţă de de majorarea preţului apei şi pentru că APA SERV este o societate a Consiliului Judeţean condus de PSD, iar în ADI AQUA Neamţ primăriile conduse de primari PSD au o majoritate confortabilă, solicit Partidului Social Democrat să-şi exprime public pozitia şi eventual o explicaţie plauzibilă pentru majorarea preţului apei în judeţul Neamţ”, a concluzionat Dragoș Chitic, primarul Municipiului Piatra Neamț

PSD, 12 ianuarie 2018
Viceprimarul Luminița Vârlan
Ce face o municipalitate care are deficit bugetar? Împovărează populația cu taxe mărite și în timpul acesta crește și numărul de angajați din Primărie cu aproape 20 la sută – aceasta este rețeta „Dragoș Chitic & PNL Piatra Neamț.
Mărirea taxelor și impozitelor locale a fost propusă de primarul PNL Dragoș Chitic și votată de majoritatea PNL + PMP. Prin această împovărare a contribuabililor pietreni s-ar colecta în plus vreo 5 milioane de lei, bani care nu acoperă deficitul bugetar al municipalității.
În ianuarie 2016, Primăria avea 156 angajați, în ianuarie 2017 – 166, iar în ianuarie 2018 sunt deja 193, a spus Vârlan. Un calcul simplu arată că această creștere, de 37 de angajați, reprezintă peste 19 procente în plus față de numărul de salariați de la momentul ianuarie 2016. Și e vorba strict de Primăria Piatra Neamț fără Poliția Locală, Direcția de Taxe, Direcția Socială sau alte entități juridice subordonate Primăriei.
Victor Marghidan

Iar dacă personalul din subordinea primarului Chitic a crescut cu aproape 20 la sută în mandatele primaruluiDragoş Chitic și creșterea de impozite și taxe este tot cu 20 de procente, pentru că așa a vrut primarul Dragoș Chitic. Consilierii PSD (ca și cei de la ALDE) nu au votat pentru proiectul propus de primar, cel privind majorarea taxelor şi impozitelor pietrenilor, ci doar cei de la PNL și PMP.
Marghidan a reamintit că deficitul resimțit de bugetul local ar fi putut fi acoperit de promisiunea Guvernului că va aloca sume suplimentare acolo unde sunt probleme generate de modificarea Codului Fiscal și l-a trimis pe primarul Dragoș Chitic să ia meditații de la primarul de Tîrgu Neamț. Daniel Harpa a reușit să mențină la același nivel taxele și impozitele locale, deși și Primăria Târgu Neamț se supune acelorași modificări ale Codului Fiscal.

Lasa un comentariu