* Locul lui Dragoș Chitic a fost luat de consilierul local Vasile Popescu
* Primul și-a prezentat prioritățile, iar cel de al doilea a promis că va face față solicitărilor funcției
* Aurelia Simionică a rămas în continuare viceprimar, și a remarcat uniunea forțelor politice din administrație spre binele cetățenilor
Dragoș Chitic a fost ales în unanimitate de către colegii din Consiliul Local Piatra Neamț să preia atribuțiile funcției de primar al orașului reședință de județ, până când instanța va decide ce se va întâmpla cu primarul suspendat Gheorghe Ştefan. Fostul viceprimar Dragoș Chitic a fost desemnat de către colegii consilieri, în unanimitate, să se ocupe de destinul municipiului Piatra neamț. Funcția de viceprimar, deținută de Dragoș Chitic, până ieri după amiază, a fost preluată, temporat, de către consilierul local, Vasile Popescu, de la PNL. Acesta a obținut voturile a 21 de consilieri locali prezenți în plenul Consiliului Local Piatra Neamț, din 22 prezenți în sală. Vizibil emoționați, cei doi ”proaspăt edili” au promis continuitate și o bună funcționare a mecanismului administrativ care ține în viață municipiul Pitara Neamț. Viceprimarul Aurelia Siminică a rămas pe post, și a remarcat unirea forțelor politice din Consiliul Local, pentru menținerea unei vieți normale în Piatra Neamț. Mai mult, noua echipă a promis că viața administrativă din Piatra Neamț va intra în normalitate și se vor depune toate eforturile pentru bunul mers al vieții pietrenilor. Noul primar, Dragoș Chitic și-a prezentat prioritățile, iar viceprimarul Vasile Popescu a promis în fața tuturor că va face față funcției.
””Astăzi (n.r –ieri), au fost îndeplinite condițiile legale , conform ordinului prefectului județului Neamț. Dorim să face împreună o echipă care să ducă la funcționarea Primăriei Piatra Neamț. Gestul politic făcut astăzi de colegii din Consiliul Local a fost unul de normalitate, care va asigura continuitatea. Este un semnal că suntem pe aceeași lungime de undă , avem un scop comun, acela de a asigura funcționarea administrației și a bunăstării cetățenilor municipiului Piatra Neamț. Eu sper că domnul primar va reveni, că va fi eliminată acea măsură de arest, și într-un vitor se va întoarce. Important este să asigurăm funcționarea acestei instituții. Garantez în continuare transparența și deschiderea. Fac o invitație publică societății civile, Consiliului Local, mass mediei, cetățenilor municipiului Piatra Neamț să ne fie parteneri într-un proiect pe care eu l-aș numi ”normalitate în administrație”. Lucrurile care nu sunt făcute, mi-aș dori să fie făcute bine de acum înainte, și mi-ar plăcea ca cetățenii să fie implicați mai mult. Prioritățile mele sunt, în viitorul apropiat, asigurarea unor servicii publice de calitate, comunicarea mai bună cu cetățenii municipiului Piatra Neamț, rezolvarea problemelor generate cu procesul cu E.ON. Vă spun, în premieră că joi o echipă de la Primaria Piatra Neamț va fi la Târgu Mureș pentru a discuta cu reprezentanții E.ON. În paralel, doamna viceprimar Simionică a depus documente la Guvern pentru a obține fonduri, legal, pentru rezolvarea acestei probleme. Vreau să găsim soluții pentru rentabilizarea a două societăți ale Consiliului Local, Perla și Urban. Ne dorim reconstrucția Pieței Centrale și îmbunătățirea serviiilor de colectare a deșeurilor, mai ales că cele mai multe sesizări venite de la cetățeni sunt legate de colectarea deșeurilor. Dorim să luăm măsuri în privința îmbunătățirii acestor servicii. La capitolul investițiii, soluția sunt fondurile europene”, a declarat Dragoș Chitic, primar interimar al municipiului Piatra Neamț.
Și viceprimarul Aurelia Simionică, dar și proaspătul viceprimar Vasile Popescu, au promis o bună colaborare și au remarcat unirea forțelor politice în ideea de a asigura bunul mers al vieții cetățenilor municipiului Piatra Neamț.
”Mulțumim pentru majoritatea dovedită de colegii din Consiliul Local, mă bucur că am ajuns la acest acord. Este o atitudine care dovedește că se poate, atunci când discutăm despre legătura dintre politică și administrație”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.
Noul viceprimar, Vasile Popescu, a cerut ajutorul întregii echipe până se acomodează.
”Sper că voi fi ajutat să mă acomodez în noua postură. Nu o să le pară rău colegilor mei că au făcut această alegere. Sper să fac față, mulțumesc tuturor celor care m-au susținut”, a declarat Vasile Popescu, viceprimar desemnat să preia atribuțiile lui Dragoș Chitic.
IRINA ȘTEFĂNESCU