Două accidente grave pe DN 15C

08/04/2017

*Un șofer băut a rănit două persoane

Un șofer băut a ratat o curbă, în afara localității Agapia, și a pătruns pe contrasens unde a lovit un autoturism condus de o femeie din București, joi, 6 aprilie.
Polițiștii care au făcut cercetări la locul accidentului au stabilit că șoferul avea o concentrație alcoolică de peste 0,40 mg/l în aer. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 31 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe DN 15C, pe direcția Târgu Neamț – Piatra Neamț, fiind sub influența alcoolului, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de o femeie de 49 ani din București“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
În urma coliziunii, șoferița și pasagera de pe bancheta din față au fost rănite, la fel și autorul accidentului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

*Un bărbat a plonjat cu mașina în pârâul Almășel

Tot joi seara, la ieșirea din Almaș, pe DN 15C, o autoutilitară a rupt parapetul de pe marginea șoselei și a plonjat în pârâul Almășel.
Polițiștii au stabilit, din primele cercetări, că în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Fălticeni, conducea o autoutilitară pe DN 15C, având direcția de mers Piatra Neamț – Târgu Neamț, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție al drumului, răsturnându-se în albia răului Almășel.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț. Polițiștii au stabilit că șoferul nu consumase alcool. Bărbatul s-a ales cu fractură la gamba piciorului stâng.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

*Poliția Neamț recomandă prudență pe timp ploios

Pentru conducerea în siguranță în condițiile schimbării condițiilor meteorologice, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent, să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic și să ia în calcul faptul că spațiul de frânare crește substanțial pe un carosabil ud. „De asemenea, pe timpul deplasării, recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor meteo-rutiere, să păstreze distanța în mers, pentru a putea opri în condiții de siguranță și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. Totodată, recomandăm păstrarea unei distanțe mai mari față de autovehiculele care circulă în față, precum și evitarea acționării bruște a mecanismului de direcție și a sistemului de frânare al autovehiculului“, a precizat sursa citată.
În situația conducerii autovehiculelor în condiții de ploaie, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire și pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum și a celor de ceață în cazul apariției acestui fenomen. În condițiile unui trafic aglomerat, precipitațiile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.
Pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

Cristina IORDACHE
Foto: Mircea ALBU