Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ și-a îmbogățit recent colecțiile, ca urmare a generozității unui concitadin asimilat de urbea Piatra Neamț, în persoana domnului Műftűoglu Șeyhmus, ce a înțeles să întoarcă ospitalitatea comunității care l-a „adoptat“ printr-o donație de carte. Așadar, bun cunoscător al valorii aurului, patronul de la „Hagi Gold“ oferă locuitorilor orașului Piatra Neamț, prin intermediul bibliotecii, 469 de volume (392 de titluri), carte diversă. Donația va contribui, în principal, la sporirea fondului de carte al Filialei din cartierul Speranța al bibliotecii.
„Am primit numeroase donații de carte în ultima vreme, o parte dintre volume rămân în fondul nostru de bază, altele sunt orientate către filiale sau către bibliotecile comunale. Apreciem gesturile de donație și mulțumim celor care au grijă ca bibliotecile adunate în timp să fie la îndemâna cititorilor. A dărui o carte e un gest de iubire, dar a dărui o bibliotecă întreagă este un gest de mare generozitate și de iubire pentru comunitate“, a precizat Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț. (Z.C.)