Doi vânători, “vânaţi” de poliţişti

12/12/2017

Doi bărbaţi din Ion Creangă au fost luaţi “în cătare” de oamenii legii după ce au desăşurat o partidă de vânătoare la Deleni, fără să fi deţinut autorizaţie valabilă.
“Polițiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase verifică periodic activitatea membrilor asociațiilor de vânători de pe raza județului Neamț, pentru prevenirea oricăror abateri de la legislația în domeniu.
Astfel, în urma unei activități de control desfășurate de polițiști față de o partidă de vânătoare de păsări, ce a avut loc în data de 09.10.2017, s-a stabilit că doi bărbați de 50 și 67 de ani, din Ion Creangă au organizat şi au participat la o vânătoare pe fondul de vânătoare Deleni, în baza autorizaţiei, dar și după expirarea valabilităţii acesteia”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În acest caz, polițiștii au demarat cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Totodată, cei doi vânători au rămas fără permisele de armă şi de vânătoare.
Geanina NICORESCU