Cu mintea încețoșată de probleme, doi nemțeni au luat decizia radicală de a-și pune capăt vieții în Postului Paștelui. Unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Ruginoasa, a fost găsit, sâmbătă, agonizând spânzurat de un copac din grădina propriei gospodării. A fost salvat și dus, cu o ambulanță, la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
În aceeași zi, un alt bărbat, în vârstă de 60 de ani, din Ticoș, Bicazul Ardelean a fost găsit mort, în ștreang. Potrivit echipajului de salvare solicitat la fața locului, suicidul s-a produs cu cel puțin 12 ore înainte. Cadavrul a fost lăsat la locul solicitării, fiind declarat decesul.
Faptul că ne aflăm în Postul Paștelui nu are nicio semnificație nici pentru bătăușii care veșnic au ceva de împărțit și se răfuiesc prin baruri. La Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra Neamț au ajuns, în weekend, patru victime ale agresiunilor. Un bărbat de 73 de ani, din Tazlău, victimă într-o încăierare, a fost diagnosticat cu hematom subdural drept și fractură de peroneu drept, însă pentru investigații de specialitate la cap a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Tot la UPU au ajuns și un bărbat din Podoleni, cu traumatism cranian prin agresiune, un bărbat de 35 de ani din Cândești cu traumatism facial și etilism acut, dar și o femeie bătută, în vârstă de 31 de ani, din Dochia, cu traumatism cranian cu pierderea cunoștinței.
Geanina NICORESCU