Directorul Publiserv Piatra Neamţ a demisonat din funcţie

05/07/2018

Valentin Ciobanu, director al SC Publiserv Piatra Neamţ, societate a Consiliului Local, a demisionat, ieri, din funcţie, după ce fusese proţăpit acolo total … apolitic, de PNL. Mandatul lui Ciobanu a fost unul încărcat de controverse, iscate, în copleşitoarea lor majoritate, de el însuşi, prin declaraţii şi ieşiri neadecvate. Se pare că chiar cu PNL-ul ar avea Valentin Ciobanu ceva. Una peste alta, Ciobanu, care se bătea cu pumnii în piept că va aplica principiul economiei de tip privat într-o firmă de stat şi care se minuna într-o conferinţă de presă câţi oameni stau degeaba şi încasează salarii imense, nu prea a reuşit să facă mare lucru. Cât despre modul în care a condus această societate, era suficient să asculţi câţiva lucrători pe stradă, aşa, la o mică asfaltare. Gheorghe Triboi şi Marius Ghineţ vor prelua conducerea societăţii. Bine ar fi să facă, la această dată, şi o trecere prin contabilitate.

Lasa un comentariu