Din nou, accident în intersecția groazei: Nouă persoane implicate, dintre care şase victime

14/06/2018

Exact la miezul nopții de 12 spre 13 iunie, în intersecția de la Căciulești, comuna Girov, cunoscută pentru multitudinea de accidente rutiere petrecute pe fondul neacordării de prioritate, un autoturism Volkswagen cu numere de Bacău, condus de o începătoare, a intrat în plin într-un Taxi condus regulamentar.
Volkswagen-ul avea direcția de deplasare dinspre Roznov spre Dobreni, iar Taxi-ul, dinspre Piatra Neamț spre Roman. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj TIM, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamţ și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. La locul evenimentului s-au găsit 9 persoane aflate în cele două autoturisme, pasagerii din Taxi fiind o familie cu un copil. Șase dintre persoane au primit asistență medicală de specialitate, însă 3 au refuzat transportul la spital, iar celelalte 3 au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamt.
Forţele ISU au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la evenimentul rutier.
“Din primele cercetări efectuate la fata locului, a rezultat că o femeie de 28 de ani, din Bacău a condus un autoturism pe Dj 156A, din direcția Roznov-Dobreni.
Ajunsă la intersecția cu DN 15D, femeia nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani din Piatra Neamţ, care circula din direcția Piatra Neamţ – Roman, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei femei de 42, 47, respectiv 71 de ani, toate din Bacău, pasagere în autoturismul condus de femeia de 28 de ani, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Cadrele medicale au stabilit că femeia de 47 de ani a suferit un traumatism cot stâng, fiind preluată de echipaj TIM și predată la UPU, o femeie de 42 de ani avea tahicardie și a preluat-o echipajul EPA în vederea transportării la spital, iar bătrâna de 72 de ani a suferit un traumatism toracic, fiind preluată de echipaj Epa și dusă la UPU.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu