*Focul a luat viaţa a trei animale şi a distrus munca de o viaţă a unor familii de gospodari
*Pompierii au luptat ore în şir pentru a învinge flăcările care au mistuit grajduri, animale, livezi, bunuri agonisite cu greu, în ani de muncă
În trei zile de la finele săptămânii trecute focul a făcut ravagii în gospodăriile câtorva nemţeni, greu încercaţi acum în Postul Mare, înainte de Săptămâna Patimilor. De vineri până duminică, pompierii nemţeni au fost chemaţi să intervină în nu mai puţin de 14 incendii, din care 5 vineri şi 5 sâmbătă, iar câteva lichidate doar cu funinginea arsă pe coşul de fum necurăţat.
Cele mai grave două incendii au avut loc la Tupilaţi – duminică noapte, şi la Gâdinţi- vineri. Grajdurile au luat foc din cauza fumatului, într-un caz, şi din cauza vântului care a purtat scânteile de la coşul de fum, în celălalt. Incendiul din gospodăria familiei din satul Totoieşti, de duminică, a fost anunţat la câteva minute după ora 1, un ofiţer şi 12 subofiţeri de la detaşamentului de Pompieri din Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă fiind mobilizaţi să intervină la locul dezastrului. Flăcările erau ameninţătoare în momentul când proprietarii s-au trezit şi împreună cu vecinii au sărit să scoată animalele din grajd şi să stingă, pe cât posibil, incendiul. „La faţa locului, pompierii au constatat că grajdul ardea generalizat şi exista pericolul extinderii la casa din gospodărie, dar şi la o casă vecină”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.
Când au ajuns militarii, proprietarul, un bărbat în vârstă de 50 de ani, suferise arsuri superficiale la mâna dreaptă în lupta cu focul, dar a primit îngrijiri pe loc, nemaifiind nevoie să fie transportat la spital. „Pompierii au stins incendiul după o oră de operaţiuni, în limitele găsite, iar în urma evenimentului au ars grajdul, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp, bunurile din camera amenajată în interiorul grajdului, respectiv un pat, un dulap, un fotoliu şi materiale textile. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locului nepermise”, a mai spus ofiţerul de presă, cu menţiunea că la misiune au participat şi trei voluntari ai comunei Păstrăveni cu o autospecială.
Un alt dezastru s-a produs vineri, tot la ora 1, dar ziua, când un grajd a luat foc de la nişte scântei purtate de vântul teribil care a „răscolit” toată zona judeţului. Proprietarii gospodăriei din Gâdinţi au chemat pompierii în ajutor, flăcările ameninţând deja casa. „La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi 14 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea grajdul din gospodărie şi o porţiune din acoperişul casei”, a spus sublocotenentul Andrei Grancea. Pompierii au acţionat pentru oprirea extinderii incendiului către casa de locuit şi apoi s-au luptat cu flăcările până în jurul orei 16,30. Au ars grajdul, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, trei animale surprinse de incendiu (un viţel şi doi iepuri), 6 tone de fân, o tonă de lemn de foc şi doi mp astereală din lemn din acoperişul casei. Militarii au fost sprijiniţi de doi voluntari din comuna Gâdinţi.
*Livadă incendiată intenţionat
Poliţia a deschis o anchetă în cazul incendiului izbucnit sâmbătă, 4 aprilie, în jurul orei 16,30, la livada unui gospodar din comuna Poienari. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cu şenilata, întrucât terenul este accidentat. „Pentru că drumul este dificil şi panta mare, militarii au ajuns la aproximativ un kilometru de livadă, unde au lăsat autospeciala. La sosirea pompierilor, ardea vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare, iar vântul creştea pericolul de extindere a incendiului la două gospodării învecinate”, a precizat ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Pompierii au început acţiunea de stingere a incendiului din direcţia celor două gospodării şi au stins toate focarele de incendiu după aproape două ore de operaţiuni, stabilind că totul a fost provocat de acţiunea intenţionată a unor persoane ce urmează a fi identificate de poliţişti.
Tot sâmbătă, au ars vegetaţie uscată şi două cauciucuri de pe un teren viran din apropierea DN 15 D, pe raza satului Turtureşti, comuna Girov, din cauza fumatului în locuri nepermise. Dimineaţă, la ora 4, un alt icnendiu a fost anunţat că a izbucnit la o locuinţă din municipul Piatra Neamţ, de pe strada Bogdan Vodă. La locul indicat s-au deplasat 13 subofiţeri pietreni cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul cuprindea un televizor, un dulap de bucătărie şi ardeau mocnit o porţiune din peretele dintre hol şi bucătărie şi o porţiune din tavanul construcţiei. „Militarii au lichidat în limitele găsite incendiul, în urma căruia au ars un televizor, un dulap de bucătărie, o porţiune de doi mp de perete din şipcă şi bârne de lemn şi 6 mp de planşeu, cauza probabilă a incendiului fiind o doză de curent electric cu defecţiuni”, a mai spus sublocotenentul Andrei Grancea.
Cristina IORDACHE