În seara de 27 mai, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Bălțătești, a ajuns la spital cu arsuri foarte grave după ce ia explodat în față o butelie. Omul a fost surprins de deflagrație în timp ce desfăcea supapa buteliei pe care urma să o schimbe. Victima a suferit arsuri de grad I, II și III pe torace, mâini și la nivelul feței, pe aproximativ 40% din suprafața corporală. Un echipaj de salvare l-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Tîrgu Neamț, apoi datorită rănilor profunde și a suprafeței corporale mari afectate, pacientul a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Luni încă se afla internat în Compartimentul de Chirurgie Plastică și reparatorie din spitalul județean, transferul la clinica de arși din Iași fiind în așteptare, până la eliberarea unui pat pe care să poată fi cazat și tratat nemțeanul.
Geanina NICORESCU