* Peste 250 de cioate nemarcate, găsite pe islazul comunei
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Gârcina împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Gârcina au depistat, pe islazul comunei, nu mai puţin de 255 cioate nemarcate. Descoperirea a avut loc în cadrul unei acţiuni de control, organizate săptămâna trecută, pe linia tăierilor ilegale de arbori.. Potrivit specialiştilor, au fost tăiaţi ilegal 120 arbori de esenţă răşinoase şi foioase, cu diametre cuprinse între 18-70 de centimetri şi 135 de copaci cu diametre între 10-45 de cemtimetri.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, pe parcursul acestei luni, un gârcinean în vârstă de 42 de ani, din cadrul unei asociaţii care administrează islazul, a efectuat lucrări de igienizare şi defrişare, ocazie cu care ar fi tăiat acei arbori nemarcaţi, materialul lemnos fiind transportat şi valorificat prin intermediul unei societăţi. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori şi sustragere de material lemnos.
La finalul săptămânii trecute, oamenii legii au identificat hoţi de lemn şi în comuna Alexandru cel Bun. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Alexandru cel Bun au depistat, în satul Vădurele, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comună, care transporta, cu un atelaj hipo, doi arbori din specia fag. Omul nu avea documente de provenienţă a materialului lemnos. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că ambii copaci fuseseră tăiaţi din pădurea protejată aparţinând Ocolului Silvic Vaduri.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori şi sustragere de material lemnos.
Geanina NICORESCU