Tribunalul Neamț a decis ieri să înceapă procesul în care frații Teodor (27 de ani) și Bogdan Bodescu (30 de ani) din Piatra Neamț sunt judecați pentru vânzare de etnobotanice extrem de periculoase.
La ancheta DIICOT Neamț Bogdan Bodescu nu a vrut să dea nici un fel de declarații, poate acum, în fața judecătorilor va da explicații. El și fratele lui au fost supravegheați un timp, un agent sub acoperire a reușit să se infiltreze dându-se drept consumator și a cumpărat de la ei, în vara anului 2014, mai multe capsule cu o substanță de culoare oliv ce s-a dovedit a fi un drog extrem de puternic și ilegal din gama etnobotanicelor. În octombrie 2014, anchetatorii au făcut percheziții acasă la cei doi și au găsit mai multe droguri (2.500 pilule de etnobotanice ce conțineau substanțe cu un puternic efect psihotrop cu grave urmări asupra sănătății, 177 țiple cu același fel de substanțe ilegale), un cântar electronic, sume mari de bani (peste 29.000 lei, 60 de lire sterline, 71 de dolari americani și 2.815 de euro).
În finalul anchetei procurorii au stabilit că frații Bodescu se aprovizionau de pe net cu etnobotanice și apoi le vindeau consumatorilor din Piatra Neamț. Aveau un mod ingenios de a fi abordați, pentru că era riscant prin telefon, chiar și dacă își schimbau frecvent cartelele. De aceea, folosind un cod între cunoscători, cei care voiau să ajungă să cumpere droguri de la frații Bodescu trebuiau să cunoască numărul de înmatriculare al mașinii cu care se deplasau prin oraș, o combinație de litere care are tangență cu substanțele interzise.
În afară de banii frumoși pe care dealerii i-au făcut vânzând la preț de minim 20 de lei otrava cumpărată cu câțiva lei, ei ar putea fi responsabili, dacă instanța va stabili că sunt vinovați, de distrugerea vieții multor tineri care cred că pot găsi în drog altceva decât un drum sigur și scurt spre moarte.
Cristina IORDACHE