* Până acum – 732 proiecte nemţene la finanţare
* Valoarea totală – 5,49 milioane euro
Fondurile europene alocate fermelor de semisubzistenţă au oferit o şansă reală fermierilor hotărâţi să treacă de la agricultura de subzistenţă la cea profitabilă. Oportunitate pe care n-au vrut s-o rateze nici fermierii nemţeni. Dovadă numărul mare de proiecte depuse ori de câte ori se dădea „undă verde” finanţărilor europene.
În prima sesiune, din anii 2008-2009, fermierii nemţeni au depus 64 proiecte, în 2010 au fost două sesiuni, când au intrat la finanţare 281 de proiecte, în 2011 au fost declarate eligibile 166 de proiecte, iar anul trecut 221. În total, din 2008 de când s-au alocat primii bani europeni destinaţi sprijinirii fermelor de semisubzistenţă, au fost declarate eligibile 732 de proiecte, intrate toate la finanţare. Valoarea totală alocată fermelor de semisubzistenţă din judeţul Neamţ se ridică la 5,49 milioane euro.
„A fost măsura cea mai populară, cu foarte multă căutare şi în rândul fermierilor nemţeni. Dovadă că în fiecare an au depus mai multe proiecte decât fondurile alocate. Banii au fost ceruţi pentru sectoarele zootehnic şi vegetal, dar şi pentru ferme mixte, dar cele mai multe solicitări au fost pentru dezvoltarea fermelor zootehnice”, ne-a declarat Neculai Rotaru, şef CDRJ Neamţ.
Din păcate sesiunea de primire a proiectelor de anul trecut a fost ultima, fiind epuizate fondurile alocate pentru sprijinirea fermelor de semisubzistenţă. Ceva bani s-au mai alocat prin GAL-uri, dar şi aici sunt pe terminate. În cazul celor 732 proiecte nemţene, finanţarea se face până la epuizarea perioadei de 5 ani. Adică cel mai târziu până în anul 2018, pentru proiectele care intră la finanţare din acest an. Pentru proiectele depuse la GAL-uri finanţarea se încheie în 2015. Asta pentru că GAL-urile au plecat mai târziu la drum, pierzând astfel şi ani de finanţare europeană.
* Timp de 5 ani, câte 7500 euro de fermă
Sprijinul financiar acordat fermelor agricole de semisubzistenţă are scopul de a asigura veniturile necesare în perioada de restructurare şi de transformare a acestora în exploataţii agricole viabile, orientate către piaţă. Sprijinul financiar nerambursabil se acordă sub forma unei sume fixe de 1500 euro/an pentru fiecare fermă agricolă de semisubzistenţă, pe timp de 5 ani, pentru cererile aprobate înainte de 31 decembrie 2013.
Fermele de semisubzistenţă sunt exploataţiile agricole care produc pentru consumul propriu, dar şi comercializează o parte din producţie. Pentru a deveni viabilă, ferma de semisubzistenţă poate desfăşura şi activităţi non-agricole, generatoare de venituri.
Pentru a putea primi sprijinul financiar, fermierul trebuie să întocmească un „Plan de afaceri” pe o perioadă de 5 ani. După 3 ani de la acordarea sprijinului, se verifică respectarea cerinţelor minime din „Planul de afaceri” depus la solicitarea sprijinului financiar. La acea dată, fermierul trebuie să demonstreze că, faţă de situaţia iniţială, producţia agricolă destinată comercializării a crescut cu 20 la sută iar dimensiunea fermei cu 3 UDE. Tot atunci, beneficiarul trebuie să prezinte documentele care atestă faptul că a urmat un curs de pregătire profesională, pe Măsura 111, tot cu finanţare europeană nerambursabilă. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se dispune sistarea sprijinului financiar pentru următorii doi ani, dar fără returnarea banilor deja primiţi.
Tina CONDREA