La Casa Judeţeană de Pensii erau active, la sfârşitul lunii august, 2.446 contracte de asigurare
Cota contribuției de asigurări sociale (CAS) plătită de angajatori pentru salariul acordat angajaților se va reduce cu cinci puncte procentuale, începând cu data de 1 octombrie, anunţă Casa Judeţeană de Pensii Neamţ.
Reglementarea a fost publicată vineri, 19 septembrie, în Monitorul Oficial al României, după ce cu o zi înainte fusese promulgată de preşedintele Băsescu. Astfel, noile cote ale contribuţiei de asigurări sociale vor fi următoarele:
– 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
– 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
– 36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator.
Implementarea reducerii CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori se va face de la 1 octombrie, pentru toate salariile de după această dată.
„Având în vedere prevederile legale prezentate anterior, cât şi cele ale art. 31 alin. (3) şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contractul de asigurare socială, noua cotă a contribuţiei de asigurări sociale utilizată la calculul şi plata contribuţiei datorate bugetului asigurărilor sociale de stat (26,3%) de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (2) din lege se aplică asupra venitului asigurat, care constituie baza de calcul, aferent lunii octombrie 2014”, explică Cezar Aanegroae, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Neamţ
Reamintim faptul că, pentru anul 2014, nivelul minim al venitului lunar asigurat este de 804 lei, iar nivelul maxim este de 11.490 lei. Potrivit noilor cote ale contribuţiei de asigurări sociale, contribuţia lunară datorată pentru nivelul minim al venitului asigurat este de 211 lei.
La nivelul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, la data de 31 august 2014, erau active 2.446 contracte de asigurare.
Potrivit Hotnews, reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori, de la 20,8% în prezent la 15,8% din fondul de salarii realizate, ar plasa România pe locul 2 în regiune din prisma celor mai mici costuri cu asigurările sociale, după Slovacia, unde în prezent contribuţia angajatorilor pentru pensii se ridică la 14% .
Irina NASTASIU