De Florii, polițiștii au dat amenzi de peste 100.000 lei

11/04/2017

Efective sporite de poliție au fost mobilizate în stradă, în week-end-ul care tocmai a trecut, pentru ca nemțenii și turiștii să se bucure de sărbătoarea Floriilor, fără incidente neplăcute. Cei 292 de polițiști au fost împărțiți în 126 de patrule ce au acționat pe principalele artere pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului în zona bisericilor și mănăstirilor. „Pe lângă activitățile desfășurate în mod curent, au fost organizate 17 acțiuni și controale, fiind depistată de polițiști o persoană urmărită în temeiul legii. Au fost aplicate aproape 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei și au fost reținute 13 permise de conducere“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 7-9 aprilie polițiștii au acționat în sistem integrat în dispozitivul curent de ordine și siguranță publică. În urma acestor acțiuni, polițiștii au aplicat 61 de amenzi pentru scandaluri publice și 27 de amenzi pentru abaterile constatate la legea societăților comerciale și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.905 lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 118 au fost pentru viteză excesivă, 2 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar 172 pentru alte abateri la regulile de circulație. Trei șoferi au pierdut permisul auto din cauza alcoolului, unul pentru viteză excesivă și 9 pentru alte abateri.

Și în Săptămâna Mare polițiștii vor fi în stradă pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile Pascale să fie mai sigure. În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență. (C.I.)