Bucurie mare pentru 40 de suflete bătute de soartă și sărăcie din comuna Ștefan cel Mare.
La inițiativa primarului Sorin Ouatu, a Consiliului Local Ștefan cel Mare și a Asociației Dăruind din Inimă din localitatea cu același nume, 40 de copii și persoane cu venituri reduse au primit îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă personală. Acest lucru s-a întâmplat și cu ajutorul unor oaspeți importanți, sosiți tocmai din Irlanda. Mai exact, este vorba despre o altă fundație, Road of Hope, care, de câțiva ani încoace, în colaborare cu Primăria din Ștefan și cu Asociația Dăruiește Speranță, face numai lucruri minunate pentru copiii și oamenii nevoiași din comună.
Mai mult, primarul Sorin Oatu promite că astfel de inițiative nu se vor opri aici. Urmează ca, în parteneriat cu societatea civilă și cu Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei Ștefan cel Mare acești copii să primească săptămânal câte o masă caldă. „Astăzi este un moment deosebit pentru comuna Ștefan cel Mare și pentru noi, și pentru mine, și cred că pentru toată lumea pentru că am primit vizita domnului Kevin, cetățean irlandez care ne-a pus la treabă și, împreună cu dumnealui și cu ceilalți colegi am creat o fundație care se cheamă Dăruind din Inimă. Ideea a luat naștere încă de acum trei ani, dar, ca toate inițiativele, nu prea a mers chiar de la început și a trebuit să luptăm pentru a o pune pe picioare. Mulțumesc Consiliului Local și consilierilor locali, care au pus câte 100 de lei fiecare, astfel încât am putut oficializa această fundație și putem să vă ajutăm pe dumneavoastră.
Este o zi deosebită, iar domnul Kevin are gânduri mărețe. Prima dată, ați văzut, am plecat de la acele cadouri mici pe care noi le dădeam la școală, în pasul următor am făcut locuințe și pentru fiecare an ne-am propus să facem câte o locuință. Anul acesta este a doua, iar la anul va fi a treia. Pasul următor va fi cel mai important, fundația, asociația noastră vă va da o masă caldă dumneavoastră, copilașilor, o dată pe săptămână la început, cum putem, apoi din ce în ce mai multe mese. Mulțumesc domnului Kevin pentru efortul pe care îl face de a ajuta comuna Ștefan cel Mare! Sunt profund marcat de tot efortul pe care îl depuneți dumneavoastră pentru acești copii, care, sunt sigur, se vor bucura în fiecare an!
Acest proiect a fost susținut de Primăria comunei Ștefan cel Mare împreună cu Consiliul Local, care a donat o sumă de bani pentru reabilitarea acestei clădiri, astfel încât am putut face un obiectiv social în care se află începând de la cabinetul medical, la cabinetul stomatologic și până la cele două încăperi în care va funcționa sediul pentru această fundație“, a precizat Sorin Ouatu.
ReprezentantulFundațieiRoad of Hope s-a arătat impresionat și, totodată, încrezător în viitor. „Când am venit prima dată în comuna Ștefan cel Mare am fost foarte impresionat de primirea de care am avut parte și prima impresie durează. Într-un timp destul de scurt, un an, am văzut lucruri foarte bune care s-au făcut aici, o atitudine foarte bună pentru a elimina sărăcia. Nu putem merge mai departe în timp ce sărăcia este în spatele nostru. Nu este doar responsabilitatea primarului, este responsabilitatea tuturor. Chiar dacă avem diverse lipsuri, trebuie să luptăm împreună pentru a elimina sărăcia. Sperăm să lucrăm împreună și mai bine în viitor. Foarte mulți oameni din Marea Britanie, Irlanda și alte țări privesc la ceea ce facem noi și le place. Așa că vom continua!“, a spus Kevin.
NicoletaPlugărița, asistent social în cadrul Serviciului de Asistență Socială al Primăria Ștefan cel Mare, a apreciat că, prin acest proiect, comuna Ștefan cel Mare se află pe un loc fruntaș în județ. „Într-adevăr, suntem una dintre comunele cu cele mai mari realizări în acest domeniu, al combaterii sărăciei în special. Chiar astăzi am primit felicitări din partea Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, după ce a ajuns și la urechile celor de acolo vestea acestei inițiative. Împreună vom reuși să combatem sărăcia! Și noi, și dumneavoastră, mână de la mână, vom face să nu mai avem oameni săraci! Începutul este greu, dar promițător“, a spus Nicoleta Plugărița.
Irina ȘTEFĂNESCU