Cupa Davis la Piatra Neamţ: Finanţare de la Consiliul Judeţean şi Primărie

11/01/2018

Fără obiecţii şi cu unanimitatea voturilor consilierilor prezenţi, atât la şedinţa Consiliului Local cât şi la şedinţa Consiliului Judeţean, meciul România – Luxemburg va fi finanţat şi de către autorităţile locale şi judeţene. Astfel, Consiliul Judeţean a aprobat suma de 125.000 de lei în cadrul unei asocieri cu Federaţia Română de tenis, asociere care îşi produce efectele până la 30 martie 2018, prima tranşă de bani, de 50 la sută, urmând să fie transferată Federaţiei Române de Tenis până la sfârşitul acestei luni. Cu excepţia justificărilor legale prevăzute de astfel de asocieri, Federaţia Română de Tenis mai are obligaţia să promoveze imaginea judeţului Neamţ şi a Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul evenimentului, prin intermediul mass media. Şi Consiliul Local Piatra Neamţ a încheiat cu FRT un acord de asociere. Dinspre bugetul local va pleca pentru acest eveniment sportiv important suma de 50.000 de lei. Federaţia a cerut sprijin financiar de la ambele instituţii. Meciul România – Luxemburg din cadrul Cupei Davis, contează pentu primul tur al grupei zonale 2 Europa/Africa şi va avea loc la Sala Polivalentă în perioada 2-4 februarie 2018. Finanţatorii consideră că această competiţie se va bucura de un interes ridicat din partea publicului, având în vedere rezultatele obţinute de sportivi la turneele la care au participat indivisual sau în cadrul echipei reprezentative a României, respectiv medalia de argint la jocurile olimpice de la Rio de Janeiro, a echipei de dublu Florin Mergea-Horia Tecău.

M.O.T.

Lasa un comentariu