Cum se implică statul în găzduirea şi protecţia mamei abuzate şi a copiilor?

12/10/2017

Un singur centru maternal, la Roman, pentru “urgenţe”
Acceptarea se face pe baza unei solicitări scrise sau a procesului verbal de la poliţie
Anul acesta au fost aproape 200 de cazuri de abuz emoţional sau fizic asupra copiilor şi s-a luat o măsură de ocrotire în regimde urgenţă
O femeie abuzată are copii abuzaţi, cel puţin emoţional. Dar unde se poate refugia o mamă care se teme pentru viaţa ei şi a pruncilor săi? Ce-i oferă statul?
“Pentru femeile supuse abuzurilor de orice natură nu există un adăpost special în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ (DGASPC) Neamț”, a afirmat Cristina Păvăluţă, directorul instituţiei. „Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț are un singur centru maternal, la Roman, care are ca beneficiari direcţi mama şi copiii. Aici pot fi primite în regim de urgenţă și femeile aflate în ultimul semestru de sarcină dar și victimele violenței domestice. Serviciile oferite constau în găzduire, îngrijire, hrană, asistenţă medicală şi socială, consiliere pe o perioadă de maximum 1 an. Acceptarea într-un astfel de centru maternal se face pe baza unei solicitări scrise a beneficiarei sau pe baza unui proces-verbal din partea organelor de poliţie”.
Prea puţine femei abuzate îşi cunosc drepturile, iar din cauza ruşinii nu cer sprijinul autorităţilor abilitate să le ajute. Cele care “îndrăznesc” să iasă din carapace au nevoie de foarte mult ajutor specializat, de terapie şi de susţinere financiară pentru a avea curajul să renunţe la partenerul nociv. Cum stau lucrurile în realitate?
“Anul acesta a fost o singură solicitare de acest gen, femeia – victimă a abuzurilor domestice – primind sprijin și găzduire într-un centru din Piatra Neamț dar după câteva zile a decis să revină în familie”, a afirmat Cristina Păvăluţă, director la DGASPC Neamţ.
În cazul găzduirii femeii şi copilului, se merge pe două direcţii principale, alegându-se varianta cea mai bună pentru fiecare caz în parte. Pentru mamele minore se încearcă integrarea în familia restrânsă sau în familia lărgită, fiindcă mama nu este în măsură să aibă grijă de ea şi de copil în aceeaşi măsură în care o poate face un adult. În cazul mamelor majore, se merge fie pe reintegrarea în familie, fie pe găsirea unei modalităţi de supravieţuire. Sunt căutate locuri de muncă pentru femei şi locuinţe cu chirie, astfel încât mama să devină independentă şi să se descurce prin propriile puteri.
Anul acesta: 143 de cazuri de abuz emoţional şi 46 de abuz fizic asupra copiilor
Potrivit informaţiilor oferite de DGASPC Neamţ, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 Serviciul de Prevenire și Intervenție în Cazuri de Abuz din structura DGASPC Neamţ a instrumentat 143 de cazuri de abuz emoțional și 46 de cazuri de abuz fizic, ale căror victime au fost copiii.
“S-a dispus o măsură de protecție în regim de urgență pentru un copil victimă a abuzului fizic. În toate celelalte cazuri specialiștii au constatat că nu se impune instituirea unor măsuri de protecție ci acordarea ajutorului specializat familiilor și copiilor: consiliere psihologică la domiciliul familiei și la sediul Direcției, consiliere juridică și, în colaborare cu autoritățile locale, servicii sociale de suport”, a punctat Cristina Păvăluţă, director la DGASPC Neamţ.
Toate cazurile de abuz sunt monitorizate periodic până când se consideră că nu mai există un risc pentru copil.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu