Ceea ce se anticipa de la finele săptămânii trecute, luni a devenit o certitudine: pietreanul Costel Enache a fost numit la începutul săptămânii în funcția de antrenor principal al echipei FC Botoșani, acolo unde îi va lua locul pe banca tehnică lui Leo Grozavu, fostul său coleg din perioada de glorie de la Ceahlăul Piatra Neamț. În vârstă de 44 de ani, Costel Enache a pregătit ultima data selecționata sub 15 ani a României, ca selecționer, cu care ar fi trebuit să participe zilele aceste la un turneu amical internațional în Ungaria, la Budapesta. Luni, fostul jucător de la FC Ceahlăul a fost prezentat oficial ca noul principal al grupării botoșănene, în cadrul unei conferințe de presă, unde nu s-a vorbit deocamdată despre perioada angajamentului și obiectivele concrete ale echipei.
Înainte de a-și prezenta planurile, Costel Enache s-a întreținut cu fostul antrenor, Leo Grozavu, de la care a primit mai multe sfaturi și date privind lotul de jucător, pe care acesta și le-a notat minuțios. „Este o nouă provocare pentru mine, una foarte importantă. Este o provocare umană pentru că știu oamenii din cadrul clubului de foarte mult timp, dar și mai agresiv din punct de vedere profesional. Am trecut prin multe etape de provocare, fotbalul e un fenomen ciudat și sunt momente în care ai șansa să lucrezi la un nivel superior educației profesionale pe care o ai. Trebuie să spun din start că nu sunt un magician, nu pot face minuni. Sunt un devotat și muncitor, iar în slujba echipei o să pun mereu maxim din ce pot. Nu pot vorbi deocamdată despre un obiectiv pentru că încă nu am lotul. Antrenorul a fost Leo și este destul de greu să ne facem planuri până când nu avem ceva concret. Am urmărit echipa în acest sezon, nu știu dacă am pierdut 3 partide. După ce am avut discuția cu conducerea clubului, înainte să revină Leo, am privit și cu alți ochi meciurile celor de la Botoșani“, a declarat Costel Enache.
De partea cealaltă, oficialii de la FC Botoșani sunt conștienți că tânărul tehnician pietrean va avea o misiune destul de grea, pentru că are un timp destul de scurt până la startul noului sezon pentru formarea lotului. „Este un antrenor cu care noi am mai purtat discuții, însă la momentul respectiv el nu a reușit să rupă contractul cu FRF. Și-a dorit și atunci să vină la Botoșani, dar nu a fost lăsat să plece. Acum iată că am reușit să obținem acordul FRF și el a preluat pe FC Botoșani. În cunoaștem foarte bine. Este un antrenor tânăr, iar FC Botoșani va fi o nouă provocare pentru el. Vrem să abordăm acest campionat cu planuri mari. El are tot creditul, toată susținerea noastră să facem lucruri frumoase împreună“, a spus și Cornel Șfaițer, președintele de la FC Botoșani.
Costel Enache nu va avea la dispoziție 5 jucători față de sezonul trecut, Albuț, Popovici, Patache, Cârstocea și Herghelegiu, de care clubul se va despărți, însă oficialii au dat garanții că la echipă vor veni alți fotbaliști.
FC Botoșani a încheiat ultima ediție de campionat pe poziția a zecea, cu un total de 33 de puncte după disputarea partidelor din play out. Înainte de a ajunge la FC Botoșani, Enache a mai antrenat în liga întâi pe FC Ceahlăul, iar în liga a doua pe CSMS Iași și Dunărea Galați, după care a fost selecționer în cadrul FRF.
Fotbal
„Orice trofeu cucerit este important pentru Cimentul Bicaz“
Cimentul Bicaz este una dintre performerele actualei ediții de campionat în liga a patra din județul Neamț, după ce a reușit să câștige primul trofeu al sezonului, Cupa României. În ultimul act al competiției, fotbaliștii de la Cimentul s-au impus cu 2-1 în fața colegilor de la Voința Ion Creangă, încă campioana en-titre. Toate cele 3 goluri ale confruntării de pe stadionul Municipal din Piatra Neamț au fost marcate în prima repriză. A fost 1-0 pentru trupa din Bicaz, după reușita lui Nedelcu, Samson a egalat pentru Voința, pentru ca golul victoriei să fie înscris de Bălăjel în minutul de prelungire al primei reprize. În partea a doua, gruparea bicăjeană a ratat și o lovitură de la 11 metri, prin același Bălăjel, însă băieții de la Ion Creangă nu au mai avut puterea să revină pe tabelă și trofeul, Cupa României, a fost adjudecat de Cimentul Bicaz, care va continua competiția, urmând să întâlnească în faza superioară un adversar din liga a treia. După un sezon oscilant, cu un parcurs modest în tur, dar cu o revenire frumoasă în retur, băieții lui Cristi Luca au încheiat stagiunea cu câștigarea Cupei României, o performanță frumoasă pentru una dintre echipele de tradiție din județul Neamț.
Fericit și mulțumit de acest succes a fost și tânărul antrenor Cristi Luca, cel care încearcă de 4 ani să miște fotbalul din Bicaz.
Reporter: Felicitări pentru acest trofeu! Ce reprezintă el în contextul unui parcurs mai oscilant în campionat?
Cristi Luca: Mulțumim pentru felicitări! Acestea au fost obiectivele mele personale pe care le-am declarat și public în iarnă. După ce am jucat modest în tur, unde am avut și probleme financiare, ne-am revenit în partea a doua, am îmbunătățit lotul și am spus că vrem să câștigăm Cupa României și să obținem locul 5 în campionat, pentru că eram conștienți că va fi greu să mai prindem play off-ul. Am realizat ambele obiective, ceea ce este foarte frumos pentru noi. Este un trofeu important, la fel ca și câștigarea campionatului sau a Supercupei, poate alte echipe nu au pus prea mare preț pe această competiție și cred că au greșit, noi am respectat-o și în final am avut succes. Orice trofeu și competiție organizată de AJF este importantă pentru noi. Am debutat acum 3 ani în Cupa României, și iată că după 3 sezoane am cucerit trofeul. Cred că la Bicaz este o chestiune de timp și de bani pentru a avea rezultate și performanțe, deoarece suntem serioși și vrem să facem lucruri frumoase aici. Suntem o echipă de tradiție din județ, activăm din anul 1956, și le-am spus autorităților că nu mi se pare normal ca o formație de tradiție să nu existe măcar la județ. Autoritățile au înțeles, Primăria ne-a sprijinit un pic mai bine decât în anii precedenți, au mai fost și alți prieteni care ne-au dat câte o primă, dar se poate și mai bine. Mi-aș dori o susținere și din mediul privat, pentru că este potențial, însă nu și interes. În finala cu Ion Creangă am ratat foarte mult pe lângă cele două goluri, poate și căldura și-a spus cuvântul, poate și tracul unor jucători care s-au aflat pentru prima dată în fața unui astfel de meci, dar până la urmă totul a ieșit bine și suntem mulțumiți.
Rep.: Vă doriți un parcurs cât mai lung în Cupa României?
C.L.: Personal da, dar acum depinde și cu cine vom cădea. Am înțeles că va fi o echipă din a doua jumătate a clasamentului ligii a treia, dintr-o zonă apropiată geografic, iar meciul va fi undeva la jumătatea lunii iulie. Acum suntem în vacanță, până la întâi iulie, și trebuie să stabilim lotul pentru sezonul viitor. Sunt o serie de jucători doriți de alte echipe, alții care vor să vină la noi, vom vedea care va fi lotul. Oricum, sunt mulțumit de toți jucătorii din lot, de cei care au venit pe parcursul sezonului, băieți serioși, cu caracter, și pe care mi-i doresc în continuare. Trebuie să vedem și de ce resurse financiare vom beneficia, iar dacă totul va fi bine, vrem ca sezonul viitor să fim între primele 3 formații din campionat, să ne batem pentru play off și să avem un parcurs cât mai lung și frumos în Cupa României.