Unul dintre cei mai importanți și interesanți antrenori din noul val al fotbalului românesc, Costel Enache, se află zilele acestea acasă, la Piatra Neamț, alături de naționala sub 15 ani a României, pe care o pregătește de la finele lui 2016. Costel Enache și tricolorii sub 15 ani se află în orașul de sub Pietricica pentru prima acțiune a acestei selecționate din 2017, un stagiu centralizat de 7 zile și două partide de verificare în compania echipei similare a republicii Moldova. După ce, timp de aproape 2 ani, a pregătit naționala sub 18 a României, tehnicianului pietrean i s-a încredințat, la finele anului trecut, să se ocupe de cea mai mică reprezentativă, cea U15, copii născuți în anul 2002, care la acest nivel nu au competiții oficiale internaționale, ci doar acțiuni și jocuri cu caracter amical, în primul rând pentru formare și educare. Pe lângă stagiul de la Piatra Neamț, care se va încheia joi și care va cuprinde și două meciuri de verificare, tricolorii sub 15 ani mai au 5 astfel de acțiuni în acest an, cu turnee și jocuri amicale în țări precum Anglia, Italia sau Ungaria, iar printre partenerii de întrecere se numără Olanda sau Irlanda. Fiecare astfel de acțiune are loc la două luni distanță, iar după Piatra Neamț, juniorii tricolori vor efectua un stagiu în Italia. Misiunea tânărului selecționer pietrean, de a se ocupa de lotul sub 15 ani, este una mult mai dificilă și vastă, deoarece, la acest nivel, este mult mai greu să monitorizezi activitatea a peste 100 de jucători la echipele lor de club. La Piatra Neamț este prezent un lot de 24 de jucători, format în data de 10 noiembrie, 2016, care a fost stabilit de Costel Enache după multe ore de analize, în urma trialului de la Târlungeni, unde au participat 88 de sportivi. Activitatea și misiunea antrenorilor de la U15 este cu atât mai dificilă, cu cât la acest nivel de vârstă apar tot timpul fotbaliști noi, iar selecția la lot este permanent continuă.
În aceste condiții, Costel Enache are două obiective majore la această națională, acela de a educa și instrui atât sportiv cât și uman tânărul jucător de fotbal. „Filozofia impusă de FRF, la acest nivel, este aceea de a educa oamenii, iar instruirea sportivă trebuie să fie legată de factorul uman, pentru că nu trebuie să existe un dezechilibru între latura sportivă și cea umană. E clar că la lotul național, fiecare jucător este ales în primul rând pe criteriu sportiv și valoric, iar când vine aici, noi avem obligația de a-l educa și din punct de vedere uman. Selecția este în permanență continuă, apar jucători noi de valoare, iar noi trebuie să-i urmărim, să-i monitorizăm și să facem o fișă pentru fiecare în parte, în care să prezentăm toate calitățile sportivului respectiv. De asemenea, suntem interesați și de activitatea din diaspora, pentru că și aici sunt mulți tineri talentați, și trebuie să știm și despre ei. Toți cei care vin la lotul național sunt învățați și educați că nu numai calitățile sportive sunt cele care contează în a te afirma, ci și cele umane, iar din acest punct de vedere, noi trebuie să fim și pedagogi pentru ei. Toți știu că concurența este foarte mare, iar pentru a fi aici este mult de muncă, iar aceste aspecte duc la câștig. Ne propunem să descoperim abilitățile tactice ale lor, și vrem să ne construim un mod de joc propriu, bazat pe calitățile sportivilor pe care îi avem aici, adică vrem să învățăm o limbă comună a fotbalului. Aceste jocuri cu Moldova sunt primele pentru ei la echipa națională și, pe lângă calitățile sportive, le urmărim și emoțiile, inteligența emoțională și încercăm să fim alături de ei și să-i susținem. E mult mai greu să lucrezi cu cei mai mici, în comparație cu ceea ce a fost la U18, dar și satisfacțiile sunt foarte mari când îi ajuți să descopere plăcerea de a face acest sport cu pasiune. Este o diferență foarte mare între a fi antrenor și selecționer. Ca selecționer sunt ore întregi de monitorizare, de vizionare, de analize, pentru a descoperi toate calitățile sportivilor și a fi corecți în evaluarea lor. Este o meserie frumoasă, care impune multă responsabilitate, pentru că tu decizi cine merită sau nu să fie aici, dar așa cum vă spuneam, și satisfacțiile sunt pe măsură când știi că ai contribuit la dezvoltarea lor, atât sportivă cât și umană“, a spus selecționerul Costel Enache.
Fotbal
Eșec cu juniorii de la CSMS Iași
CSMS Ceahlăul – CSMS Iași 2-4 (2-1)
Formația de ligă a cincea CSM Ceahlăul a pierdut cu 2-4 cel de-al doilea amical al iernii, susținut marți pe teren propriu în compania echipei de juniori de la CSMS Iași, care evoluează în campionatul de elită sub 19 ani. Trupa lui Toader Șteț a condus cu 2-1 după primele 45 de minute, după golurile lui Vasile și Apostol, însă oaspeții au întors rezultatul în partea a doua, când au marcat de 3 ori și au stabilit rezultatul final, 4-2.
În jocul de luni, care s-a disputat pe terenul sintetic, gazdele au început cu Cotună – Catrinoi, Rotaru, Smău, Albu – Barb, Pintilie – Vasile, Apostol – Mateiciuc și Zaharia, iar după pauză au fost folosiți și ceilalți jucători din lot.
Următorul test pentru jucătorii pietreni va avea loc vineri, de la ora 11, tot pe terenul sintetic, în compania echipei de ligă a treia CSM Roman.
Handbal
Eșecuri pentru juniorii I, II și III de la LPS
Finalul săptămânii trecute a fost unul total nefast pentru cele 3 formații de handbal masculin de la LPS Piatra Neamț, de juniori I, II și III, care au pierdut meciurile din ultima etapă a campionatului național, disputate pe teren propriu și în deplasare. Cei mai mari, juniorii I de la LPS, au cedat la o diferență de 10 goluri, scor 31-41, pe terenul liderului, Știința Bacău, după ce la pauză, tot gazdele au condus cu 19-14. După acest eșec, Turturică și compania au căzut pe locul 4 în clasament, iar duminică vor juca tot în deplasare cu LPS Suceava. În competiția juniorilor II, băieții de la LPS au cedat cu 26-31 confruntarea de pe teren propriu cu Știința Bacău, liderul seriei A, din etapa cu numărul 9. După doar 12-13 la pauză, gazdele au pierdut în final la o diferență de 5 goluri, 26-31, și au ajuns la a doua înfrângere din retur, după ce etapa trecută s-au înclinat la limită, 27-28, la LPS Roman. În ciuda acestor eșecuri, pietrenii au rămas cu 26 de puncte pe locul 3 în clasament, nu mai au niciun fel de emoții în ceea ce privește calificarea la turneul final, iar sâmbătă vor juca în deplasare cu LPS Iași. În campionatul juniorilor mici, LPS Piatra Neamț a cedat la o diferență de două goluri, scor 19-21, pe terenul celor de la LPS Suceava. La pauză, tot gazdele au condus cu 9-7, iar după acest eșec, juniorii III pietreni se mențin pe locul 3 în ierarhie, cu 26 de puncte. Runda viitoare, programată duminică, 26 februarie, Nica și compania au un meci greu acasă cu LPS I Vaslui, liderul seriei A.
Vă prezentăm mai jos rezultatele și clasamentele din cele două campionate, de juniori II, respectiv III.
Juniori I, rezultate, etapa X
Știința Bacău – LPS Piatra Neamț 41-31 (19-14)
LPS Onești – LPS Iași 21-27 (7-14)
LPS Roman – LPS Vaslui 27-36 (13-16)
Știința II Bacău – LPS Suceava 34-35 (17-17)
Clasament
1.Știința Bacău 17 17 0 0 648-413 43p
- LPS Vaslui 17 12 0 5 519-468 34p
- LPS Suceava 17 10 1 6 497-476 30p
- LPS Piatra Neamț 16 8 1 7 492-476 27p
- Știința II Bacău 16 8 1 7 485-444 23p
- LPS Roman 17 6 1 10 509-580 23p
- LPS Iași 17 4 0 13 405-494 17p
- LPS Onești 17 0 0 17 213-417 1p
Juniori II, rezultate, etapa IX
LPS Piatra Neamț – Știința Bacău 26-31 (12-13)
CSS Bacău – LPS Iași 34-31 (21-12)
Șc. Nr. 3 Adjud – LPS Roman 27-34 (12-14)
LPS Suceava a stat
Clasament
1.Știința Bacău 14 13 0 1 500-322 36p
- LPS Suceava 13 11 0 2 384-334 31p
- LPS Piatra Neamț 14 8 0 6 388-388 26p
- LPS Roman 14 5 2 7 376-398 18p
- LPS Iași 13 3 2 8 352-289 17p
- Șc. Nr. 3 Adjud 14 3 0 11 372-433 15p
- CSS Bacău 14 3 0 11 362-470 15p
Juniori III, etapa XI
LPS Suceava – LPS Piatra Neamț 21-19 (9-7)
LPS Botoșani – Campionii Vaslui 17-28 (8-15)
LPS I Vaslui – LPS Iași 23-17 (13-4)
CSU Suceava a stat
Clasament
1.LPS I Vaslui 16 15 1 0 445-285 40p
- CSU Suceava 15 11 1 3 468-370 29p
- LPS Piatra Neamț 15 9 2 4 421-313 26p
- LPS Suceava 16 5 1 10 348-399 19p
- Campionii Vaslui 16 5 1 10 402-476 19p
- LPS Iași 15 6 0 9 335-400 17p
- LPS Botoșani 15 0 0 15 287-463 0p
Fotbal
CSM Roman s-a întărit cu 4 jucători
Aflați în plină perioadă de pregătiri și acumulări fizice, fotbaliștii de la CSM Roman au aflat zilele acestea că lotul grupării de ligă a treia a fost completat cu alți 4 jucători noi. De fapt, numai 3 sunt noi, deoarece Andrei Florian, căruia i-a expirat contractul în iarnă, nu și-a găsit alt angajament, și a decis să continue la formația de la malul Moldovei. Doi dintre aceștia, Iulian Vartolomei și Silviu Isciuc, provin de la LPS Roman, instituție care în ultimii ani a furnizat constant jucători către prima echipă, iar cel de-al treilea este Andrei Scânteie, fiul fostului jucător de la FCM Bacău Daniel Scânteie. Antrenorii și jucătorii de la CSM Roman au scăpat și de grijile financiare, după ce autoritățile locale și județene au promis sprijin în continuare, iar echipa se pregătește pentru returul de campionat, programat la începutul lui martie, cu jocul de pe teren propriu contra celor de la ACS Odorheiu Secuiesc.